Ziua Mondială a Igienei Mâinilor este marcată pe 5 mai

SĂNĂTATE. Cu ocazia Zilei Mondiale a Igienei Mâinilor, marcată anual pe 5 mai, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Direcțiile de Sănătate Publică Județene se alătură și în acest an campaniei globale „Salvează vieți: igiena mâinilor”, lansată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în urmă cu 17 ani.
Tema campaniei din 2025 evidențiază importanța utilizării corecte a mănușilor și a menținerii igienei mâinilor în toate circumstanțele, sub sloganul: „Mănuși uneori, igiena mâinilor întotdeauna!”
Deși mănușile de unică folosință sunt esențiale în practica medicală, ele pot deveni rapid contaminate și nu oferă protecție completă. Prin urmare, trebuie îndepărtate imediat după contactul cu pacientul, iar igiena mâinilor trebuie efectuată în continuare, conform recomandărilor.
În multe situații clinice, spălarea corectă a mâinilor poate fi suficientă, evitând utilizarea inutilă a mănușilor care contribuie semnificativ la poluarea cu deșeuri din plastic. Un exemplu elocvent: între februarie și august 2020, au fost folosite circa 3 miliarde de echipamente de protecție, generând aproximativ 591 de tone de deșeuri zilnic, mare parte provenind din mănuși.
Astfel, conștientizarea impactului ecologic și practicarea unei igiene eficiente a mâinilor sunt esențiale pentru sănătatea publică și pentru protejarea mediului.
OMS recomandă respectarea celor 5 momente-cheie ale igienei mâinilor în timpul acordării îngrijirilor medicale:
- Înainte de a intra în contact cu pacientul
- Înainte de proceduri aseptice
- După expunerea la fluide corporale
- După contactul cu pacientul
- După atingerea obiectelor din apropierea pacientului
Igiena corectă se face prin:
- Spălarea cu apă și săpun timp de 40-60 de secunde
- Dezinfectarea cu soluție hidroalcoolică timp de 20-30 de secunde
Mâinile curate salvează vieți. Promovarea unei igiene riguroase în unitățile sanitare este o măsură practică, bazată pe dovezi, cu un impact real asupra calității îngrijirii medicale și a siguranței pacienților, contribuind la un sistem de sănătate mai sigur și mai eficient pentru toți.