Ziua Națională a Lecturii în România – o inițiativă pentru promovarea lecturii

SĂRBĂTOARE. Începând din 2022, România sărbătorește Ziua Națională a Lecturii la data de 15 februarie în fiecare an, conform unei propuneri legislative adoptate în unanimitate de Senat la 14 iunie 2021.
Proiectul de lege a fost inițiat de deputatul liberal Sebastian Burduja și semnat de 22 de deputați PNL, un deputat USR-PLUS și doi senatori PNL, fiind ulterior adoptat de Camera Deputaților la 21 decembrie 2021.

Data de 15 februarie a fost aleasă pentru a marca ziua de naștere a două personalități remarcabile ale României: Titu Maiorescu și Spiru Haret. Scopul principal al acestei inițiative este să combată scăderea preocupării pentru lectură în rândul populației, cu accent pe copii și tineri.

Potrivit actului normativ, Ziua Națională a Lecturii aduce cu sine o serie de activități culturale, sociale și educaționale pentru a sublinia importanța lecturii. Autoritățile publice, instituțiile de învățământ, bibliotecile, muzeele și alte entități culturale pot beneficia de sprijin material, financiar și logistic pentru organizarea de evenimente legate de promovarea lecturii, cu condiția să se încadreze în resursele bugetare disponibile.

Legea prevede implicarea și asistența de specialitate a muzeelelor, bibliotecilor și instituțiilor educaționale pentru manifestările organizate cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii. De asemenea, societățile de radiodifuziune și televiziune, precum și agenția de presă AGERPRES sunt îndemnate să producă și să difuzeze emisiuni care să promoveze lectura.

În 2022, prima ediție a Zilei Naționale a Lecturii a fost marcată în școlile din întreaga țară, cu profesorii având responsabilitatea de a organiza activități specifice la care să participe toți elevii. Motto-ul anului a fost “Citim împreună!”. Bibliotecile locale au fost încurajate să desfășoare activități diverse, de la prezentarea serviciilor proprii până la colectarea și donarea de cărți.

Inițiatorii acestei propuneri legislative subliniază preocuparea față de nivelul scăzut al consumului de carte în România, mai ales printre copii și tineri. Statisticile arată că un procent semnificativ de români nu citesc regulat, iar această inițiativă își propune să schimbe această situație prin promovarea lecturii și organizarea de evenimente dedicate acestei activități culturale și educative esențiale.

La Cetatea Târgu Mureș se susține cultivarea plăcerii de a citi. Tocmai de aceea, între arcadele zidului cetății de lângă Bastionul Măcelarilor, există un colțișor special, de unde puteți împrumuta (gratuit) și citi o carte, cu condiția de a o returna. Biblioteca în aer liber a fost înființată la inițiativa 3g HUB, acesta fiind și locul unde se desfășoară diverse activități culturale pe teme de actualitate.
Dacă biblioteca dvs. conține cărți pe care doriți să le donați pentru persoane care vor să citească dar nu își permit, le puteți aduce la Cetatea Târgu Mureș. Orice carte este apreciată, indiferent cât de mică. Și indiferent de tematică.

𝐈̂𝐦𝐩𝐫𝐮𝐦𝐮𝐭𝐚̆. 𝐂𝐢𝐭𝐞𝐬̦𝐭𝐞. 𝐑𝐞𝐭𝐮𝐫𝐧𝐞𝐚𝐳𝐚̆. 𝐌𝐚𝐢 𝐝𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐨 𝐜𝐚𝐫𝐭𝐞!
Așa funcționează biblioteca în aer liber din Cetate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare