Ziua Pașaportului Românesc – o călătorie prin istorie
ISTORIE. În fiecare an, pe 19 martie, România marchează Ziua Pașaportului Românesc, un moment dedicat evoluției acestui document esențial pentru libera circulație. Această dată simbolică amintește de Legea asupra pașapoartelor, promulgată în 1912 de regele Carol I prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, care a stat la baza reglementării moderne a documentelor de călătorie.
De-a lungul timpului, pașaportul românesc a cunoscut transformări semnificative, evoluând de la o simplă “cărticică portativă”, menționată în legea din 1912, la documentele electronice moderne de astăzi, deținute de peste 6,5 milioane de cetățeni români. De la documente scrise manual la pașapoarte cu date biometrice, acest act de identitate a devenit unul dintre cele mai importante și circulate documente internaționale. Un moment cheie în istoria sa l-a reprezentat anul 1920, când Liga Națiunilor, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, a stabilit primele standardizări internaționale pentru pașapoarte.
Încă din perioada Regulamentelor Organice, implementate în 1830 în Moldova și 1831 în Țara Românească, românii aveau dreptul să călătorească în afara granițelor, utilizând documente cunoscute sub numele de pașapoarte. Acestea erau emise și verificate de autorități, iar cei care doreau să părăsească țara primeau un “răvaș de drum”, conform prevederilor vremii.
Legea din 1912 a introdus pentru prima dată principii clare privind emiterea pașapoartelor și trecerea frontierei. Documentele erau emise în numele regelui, iar eliberarea lor era realizată de Ministerul de Interne și autoritățile locale. Pașaportul avea un format de 9×13 cm, conținea 20 de pagini numerotate și era decorat cu motive naționale, având inscripțiile “ROMÂNIA” și “PASPORT”. Deși conceput ca un document individual, el permitea includerea însoțitorilor, cum ar fi soțul, soția sau copiii minori.
Odată cu trecerea timpului, au fost introduse pașapoarte speciale, cum ar fi pașapoartele diplomatice (în 1920), pașapoartele de serviciu (în 1941) și pașapoartele colective. În plus, măsurile de securitate au devenit tot mai stricte, autoritățile confruntându-se încă din acea perioadă cu documente falsificate. Din acest motiv, pașapoartele de serviciu beneficiau de o tehnică specială de broșare a filelor, care crea un efect de evantai pentru a preveni falsificarea.
În contextul european, prevenirea fraudei a devenit o prioritate, astfel că Uniunea Europeană a adoptat Regulamentul (CE) 2252/2004 privind securitatea pașapoartelor și utilizarea datelor biometrice. România s-a aliniat acestor standarde începând cu 31 decembrie 2008, când a început emiterea pașapoartelor electronice.
Astăzi, reglementarea pașapoartelor românești este stabilită prin Legea nr. 248/2005, care guvernează libera circulație a cetățenilor români în afara granițelor. Evoluția acestui document reflectă nu doar progresul tehnologic, ci și angajamentul României de a oferi cetățenilor săi documente de călătorie sigure și conforme cu normele internaționale.
