𝗣𝗿𝗲𝘇𝗲𝗻𝘁̦𝗮̆ 𝗮𝗿𝗵𝗶𝗲𝗿𝗲𝗮𝘀𝗰𝗮̆ 𝗹𝗮 𝗠𝗮̆𝗻𝗮̆𝘀𝘁𝗶𝗿𝗲𝗮 „𝗡𝗮𝘀̦𝘁𝗲𝗿𝗲𝗮 𝗠𝗮𝗶𝗰𝗶𝗶 𝗗𝗼𝗺𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶” 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗥𝗲𝗰𝗲𝗮, 𝗶̂𝗻 𝘇𝗶𝘂𝗮 𝗽𝗼𝗺𝗲𝗻𝗶𝗿𝗶𝗶 𝗦𝗳𝗮̂𝗻𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗔𝗽𝗼𝘀𝘁𝗼𝗹 𝘀̦𝗶 𝗔𝗿𝗵𝗶𝗱𝗶𝗮𝗰𝗼𝗻 𝗦̦𝘁𝗲𝗳𝗮𝗻

EVENIEMNT. Marți, 27 decembrie, zi în care Biserica „Nașterea Maicii Domnului” de la Recea a făcut pomenirea de peste an a Sfântului Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Recea, protopopiatul Târgu-Mureș.
El a participat la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată de către un sobor de clerici în biserica Mănăstirii, iar la final a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși pelerini. Obștea viețuitoarelor acestui așezământ monahal se află sub oblăduirea maicii starețe Stavrofora Cristina Chichernea.
Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Recea, ridicată în apropierea municipiului Târgu-Mureș, a luat ființă în anul 1991, constituind o pecete spiritual-creștină ce se alătură noilor mănăstiri construite în țara noastră. Piatra de temelie a noului locaș de cult a fost așezată la data de 24 aprilie 1995, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Între anii 1999-2003, interiorul locașului de cult a fost împodobit cu mozaic de Murano, biserica fiind târnosită la data de 7 septembrie 2003 de către vrednicii de pomenire Petru al VII-lea, Patriarh și Papă al Alexandriei și al întregii Africi, și Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.





