INFRASTRUCTURĂ – În Târgu Mureș, Operațiunea „Marea Cârpeală”: prima alocare, aproape 2 milioane de euro pentru reparații de străzi

ASFALTARE. În urmă cu o jumătate de an (pentru statisticieni, în 22 august 2018), Primăria Târgu Mureș a semnat, prin primarul Dorin Florea, un contract de tip acord-cadru, cu asocierea de firme Astor Com & Citadin Prest pentru lucrări de intervenții și reparații a străzilor, trotuarelor, parcărilor și a lucrărilor edilitare (apă-canal).

 

Contractul se întinde pe durata a doi ani, strategii municipalității estimând valoarea lucrărilor care se vor efectua în acest timp până la limita valorii de 134,4 milioane de lei (mai exact 134.453.781 lei) + TVA, sumă echivalentă cu aproximativ 29 de milioane de euro. Ca-n orice acord de acest tip, lucrările se vor executa pe baza comenzii date de Primărie.

 

Prima comandă a venit în 19 noiembrie 2018, când, prin contractul subsecvent nr. 163/2, asocierea de firme va încasa pentru lucrări de reparații ale străzilor din Târgu Mureș, pe care le vor efectua până în 19 noiembrie 2019, suma de peste 8,4 milioane de lei + TVA (exact: 8.403.361,34 lei + TVA), echivalentul a aproximativ 1,8 milioane de euro + TVA. Să vedem cine sunt executanții și cum se împart banii?

 

Executanții

 

Asocierea care execută contractul este una clasică, cuplul Astor Com & Citadin Prest fiind unul sudat în executarea lucrărilor de asfaltare/întreținere străzi în muncipiu, cu numeroase contracte de acest fel, consemnate de arhiva Primăriei. Citadin Prest SA este firma care i-a aparținut lui Costin Lăurean (decedat în 2013) – cel care-n trecutul său a reclamat la fostul PNA (actualmente DNA) faptele de corupție săvârșite de gruparea din Primăria Tîrgu Mureș -, acum fiind administrată de fiul acestuia, Costin Iancu Lăurean.

 

Astor Com, un sereleu care e lider al asocierii de firme care va efectua asfaltările și restul lucrărilor edilitare în următorii doi ani, este controlată de Mihai Petrică Sala (deține 70% din acțiunile firmei, restul fiind în posesia soției sale, Maria Daniela Sala, care este și administrator) – Mihai Sala a fost condamnat definitiv, în noiembrie 2012, la un an de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită (a unui expert care verifica lucrările efectuate de firma Astor Com la reabilitarea unor drumuri din Sovata, lucrările fiind finanțate din fonduri europene).

 

Marea Împărțeală

 

Probabil pentru a nu exista discuții în privința împărțirii banilor (este doar prima tranșă virată din pușculița orașului), contractul specifică la leu cum se împarte suma de bani. Respectiv, din totalul de 8,4 milioane de lei + TVA, firma lui Sala ia bucata cea mai mare din cașcaval și, în plus, caimacul, că nu doar nu degeaba este lider de asociere.

 

5,6 milioane de lei + TVA (exact: 5.630.252,10 lei + TVA) merg în conturile Astor Com, iar firma lui Lăurean încasează doar jumătate din valoarea liderului, respectiv 2,7 milioane de lei + TVA (exact: 2.773.109,24 lei + TVA).

 

De ce am semnalat acest aspect (al modului în care se împarte suma aferentă comenzii)? Pentru că este atipic (neobișnuit) ca un contract subsecvent cu o asociere de firme să conțină sume defalcate impuse de beneficiar pentru fiecare membru al asocierii – e atipic chiar și în privința altor contracte-cadru ale Primăriei Târgu Mureș.

 

OK, cam asta-i povestea: 1) se cârpesc (plombează) străzile; 2) costă 2 milioane de euro; 3) pregătiți-vă pentru noi comunicate în care consilierul primarului se pozează falnic în fața unor străduțe de 200 de metri pe care a fost tras covor asfaltic, de parcă s-ar fi recepționat vreo autostradă.

 

Cătălin VISCHI

1 comment
  1. Poate ar trebuie sa ne explice si noua cineva cum de o lucrare executata anul trecut in vara acum este din nou frezata. Caz concret, coborarea din Dambu, spre gara. Astazi, 03.04.2019, este frezat din nou stratul de asfalt, desi a fost asfaltat exact in vara lui 2018. Din ce bani se realizeaza? Ma indoiesc ca exista garantie, fiind lucrari de reparatii, fara a exista vreun proiect tehnic – dar poate mai insistati cu invetigatiile pe aceasta parte.
    De asemenea, la urcarea pe Dambu, dinspre Miu, s-a asfaltat de zor pe ploaie, acum vreo saptamana. Nimeni nu verifica absolut nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare