15 iulie-Ziua mondială a competențelor tinerilor: abilități pentru pace și dezvoltare

EVENIMENT. Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a decis, în 2014, marcarea anuală a Zilei mondiale a competenţelor tinerilor pe 15 iulie, pentru a celebra importanţa dotării tinerilor cu abilităţi necesare pentru ocuparea forţei de muncă, muncă decentă şi antreprenoriat.
Evenimentele dedicate acestei zile oferă o oportunitate unică de dialog între tineri, instituţii de educaţie şi formare tehnică şi profesională (TVET), firme, organizaţii ale angajatorilor şi ale lucrătorilor, factori de decizie politică şi parteneri de dezvoltare. Aceste discuții subliniază importanţa crescândă a competenţelor pe măsură ce lumea adoptă un model de dezvoltare durabilă.
Tema pentru 2024, „Abilităţile tinerilor pentru pace şi dezvoltare”, evidențiază rolul esenţial al tinerilor în consolidarea păcii şi soluţionarea conflictelor.
Lumea se confruntă cu numeroase provocări, multe dintre ele afectând direct tinerii. Conflictele violente care perturbă educaţia şi stabilitatea, un mediu online polarizat și inegalitatea economică persistentă limitează oportunităţile. Aceste probleme ameninţă nu numai viitorul individual, ci şi stabilitatea generală a societăţilor. Este crucial să echipăm tinerii cu abilităţile necesare pentru a promova o cultură a păcii, a cultiva cetăţeni globali responsabili şi a încuraja dezvoltarea durabilă, construind astfel un viitor mai just, mai incluziv şi mai sustenabil pentru toţi.




