17 martie 1866 – A început să funcționeze Banca României, creată prin transformarea Băncii Imperiului Otoman sub numele de “Bank of Roumania”
ANIVERSAR. În 1856, Banca Otomană cu sediul la Londra a deschis o sucursală în orașul-port dunărean Galați, iar în 1861 a deschis o a doua sucursală în București. În 1863, cele două sucursale au fost preluate de Banca Imperială Otomană cu sediul la Constantinopol (cunoscută prin acronimul său francez BIO, pentru Banque Impériale Ottomane), care a înlocuit Banca Otomană.
În urma formării Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a încurajat formarea de bănci cu sediul intern. În 1865 el a autorizat Banca României, care a fost înființată oficial la 17 martie 1866 și a preluat afacerile viabile ale celor două sucursale existente ale BIO, în timp ce BIO a păstrat activele cu probleme ale filialelor pe care le-a lichidat în totalitate abia în 1872. Anglo-Austrian Bank a participat, de asemenea, la noua afacere. Primul său președinte a fost omul de stat Ion Ghica. Inițial i s-a acordat privilegiul de a emite bancnote, dar acesta a fost revocat în 1869 sub succesorul lui Cuza, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. A obținut și concesiunea de tutun a țării, iar familia regală română a ținut cont la bancă de ceva vreme.
În anii 1890, banca avea un birou în Londra la 7, Great Winchester Street. În 1903, din cauza legislației românești care nu îi permitea să-și extindă în continuare activitatea ca bancă națională controlată de străini, a fost reorganizată astfel încât biroul din Londra să devină o subsidiară cu drepturi depline a BIO, Banca României. Ltd., iar operațiunea din România a devenit filiala din București a acelei bănci britanice. (Sucursala Galați pare să fi fost închisă până atunci.) Ca atare, nu mai era privilegiată,[2]: 329 , ci era una dintre cele patru bănci străine active în București înainte de Primul Război Mondial (celelalte fiind Banca Generală Română, est 1895, Banca de Credit Român , est. 1904; și Banca Comercială Română, est. 1906), ale căror active cumulate reprezentau până în 1911 jumătate din cele ale celor mai mari nouă bănci interne. Cu toate acestea, banca a fost administrată în mod conservator de către BIO, și a pierdut treptat cota de piață.
Ca și alte bănci românești, și-a suspendat cea mai mare parte a activității în timpul Primului Război Mondial între 1916 și 1919. Până la începutul anilor 1930, sediul central din Londra se mutase la 73-76, King William Street. Banca a fost naționalizată în 1948, împreună cu restul sectorului bancar românesc. Entitatea din Londra a fost lichidată în 1951.
