18 iulie 1862 – prima ascensiune a vârfului Dent Blanche, unul dintre cei mai înalți din Alpi.
LIFE. Dent Blanche este un munte din Alpii Pennini, situat în cantonul Valais din Elveția. Cu vârful său înalt de 4,357 metri (14,295 ft), este unul dintre cele mai înalte vârfuri din Alpi.Vârful Dent Blanche este un loc geografic important, deoarece este punctul convergent al celor trei creste. Cele trei văi separate de ele sunt Val d ‘Hérens, Val d’ Anniviers și Mattertal. Satele respective Evolène, Zinal și Zermatt se află aproximativ la aceeași distanță de munte. Dent Blanche are patru abrupte se confruntă cu creșterea de peste patru ghetari: nord-est fata (de asemenea, numit de nord) se ridică deasupra Grand Cornier Glacier (parte a Zinal Ghețar), sud-est fata se ridică deasupra Schönbiel Glacier (parte a Zmutt Ghețar), sud-vest fata se ridică deasupra Manzettes Glacier (parte a Ferpècle Ghețar) și, în sfârșit, la nord-vest față de Dent Blanche se ridică deasupra omonim ghețar. Cele patru creste cuprind aproape exact cele patru directii cardinale.
Prima ascensiune a fost făcută pe creasta de sud (Wandfluegrat), care este traseul mai puțin dificil până la vârf și traseul normal propriu-zis. La 12 iulie 1862, T. S. Kennedy, după o încercare pe faţa de est a necuceritului Matterhorn, aproape că a ajuns la vârf cu ghizii Peter Taugwalder și fiul său. Dar după un accident minor, Peter Taugwalder a refuzat să meargă mai sus. Kennedy avea să ajungă în sfârșit la vârf doar câteva zile mai târziu, pe 18 iulie 1862, alături de W. Wigram, J. Croz și J. Konig, în ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile.
O rută pe creasta de est a fost deschisă la 11 august 1882 de către John Stafford Anderson și G. P. Baker, cu ghizii Alois Pollinger din St. Niklaus din cantonul Valais și Ulrich Almer. Au pornit de la Cabana Mountet și au ajuns la vârf după 12 ore grele de urcare pe o creastă periculoasă cu vedere la faţa nordică. Almer a spus pe vârf: „Suntem patru măgari”, iar creasta a fost numită apoi Arête des Quatre Ânes sau Viereselsgrat (Cresta celor patru măgari).
Creasta de nord a fost explorată în 1899. Pe 28 august O. G. Jones, F. W. Hill cu ghizii E. Furrer, C. Zurbriggen și J. Vuignier s-au îndreptat spre vârf, dar au căzut și doar Hill a supraviețuit. A ajuns singur pe culme și o furtună l-a obligat să facă un bivuac. El a putut raporta vestea accidentului mortal din Zermatt doar două zile mai târziu.
Prima ascensiune a crestei nord-nord-vest – descrisă drept „una dintre ultimele mari probleme” ale Alpilor Penini – a fost de către Dorothy Pilley Richards și I. A. Richards cu Joseph Georges și Antoine Georges pe 20 iulie 1928. Dorothy Pilley Richards a scris mai târziu ascensiunea în memoriile sale de alpinism, Climbing Days (1935).
Prima ascensiune a feței nordice este atribuită lui K. Schneider și F. Singer pe 26 și 27 august 1932. Ei au urcat din partea stângă la baza feței până la vârf. Abia pe 12 iulie 1966, Michel și Yvette Vaucher au făcut o ascensiune directă pe faţa nordică.
Prima ascensiune de iarnă pe creasta nordică a fost finalizată de P. Crettaz și J. Gaudin pe 2 martie 1963.
O ascensiune de iarnă singur pe faţa nordică a fost făcută pentru prima dată în 1968 de C. Bournissen.
