2007-2021 – Planul pentru finalizarea Patinoarului din Parcul Municipal din Târgu Mureș, la aproape… 14 ani de la demararea lucrărilor

0
231

PATINOAR. Administrația publică locală din municipiul Târgu Mureș a anunțat că dreptul de administrare al terenului de sub Patinoarul artificial din Parcul Municipal va reveni Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, pentru ca aceasta, prin Compania Națională de Investiții (CNI), să poată termina investiția începută în urmă cu… 13 ani.

 

Lucrările la Patinoarul din Târgu Mureș au început în anul 2007, după ce municipalitatea l-a transferat (cu acest scop, al reabilitării/modernizării și acoperirii – era un patinoar descoperit) la Ministerul Tineretului și Sporturilor (MTS). La obiectiv s-a lucrat (în ritm de melc) timp de 5 ani, lucrările fiind raportate ca fiind executate fizic la 70% din planul inițial, iar apoi sistate (în 2013).

 

Pentru a se ajunge la acel stadiu, în scriptele MTS sunt înregistrate cheltuieli de 7,5 milioane de euro. În urmă cu 5 ani, la fața locului, ministrul MTS (pe atunci fosta multiplă campioană olimpică și mondială Elisabeta Lipă) a atras atenția public că investiţia acelei sume uriașe… nu se vede. Toți șefi MTS din perioada 2016-2020 (numeroși), plimbați politic prin Târgu Mureș au promis finalizarea lucrărilor. Niciunul nu a făcut NIMIC.

 

În urmă cu 3 ani, expertiza tehnică comandată de MTS indica un necesar financiar de circa 3,5 milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor. Din nou nu s-a făcut NIMIC. Administrația locală din Târgu Mureş a cerut MTS să îi dea înapoi patinoarul așa cum este, pentru a finaliza lucrările. Până la urmă, la fel de politic cum s-au întâmplat toate în privința patinoarului, lucrarea a fost virată de la MTS la Ministerul Dezvoltării și repartizată CNI pentru finalizarea lucrărilor.

 

Acum, primarul Soós susține că a convenit cu ministrul MTS Carol Eduard Novak „să renunțăm la dreptul de administrare al terenului de sub Patinoar”, iar „după terminarea investiției, terenul și construcția aferentă să revină în patrimoniul Primăriei, așa cum am fost asigurat că se va întâmpla și cu Sala Polivalentă”.

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ