31 iulie 1964 – Sonda spațială americană Ranger 7 ajunge la Lună și trimite 4.308 de fotografii de calitate excelentă, înainte de a se prăbuși
CERCETARE. Între anii 1961 și 1965, programul Ranger al agenției spațiale americane, NASA, a reprezentat un proiect ambițios pentru obținerea unor imagini detaliate ale suprafeței Lunii, prin intermediul unor sonde spațiale echipate cu camere. În total, nouă sonde au fost lansate în cadrul programului, iar doar ultimele trei au atins cu succes obiectivele propuse.
Programul Ranger a fost structurat inițial în trei faze, fiecare având obiective diferite și implicând sisteme de complexitate crescândă. Echipa de proiectare de la Jet Propulsion Laboratory (JPL) a avut în plan trimiterea mai multor sateliți în fiecare fază, cu scopul de a accelera procesul de obținere a feedback-ului și a rezultatelor științifice și de a asigura cel puțin un zbor de succes. Costurile totale pentru cercetare, dezvoltare, lansare și suport pentru seria de nave spațiale Ranger (Ranger 1-9) s-au ridicat la aproximativ 170 de milioane de dolari, echivalentul a peste 1 miliard de dolari în termeni actuali (începând cu 2016).
Programul Ranger a marcat primul succes al NASA în explorarea Lunii și a permis dezvoltarea de tehnologii, proceduri și metode necesare pentru explorarea spațiului cosmic. De asemenea, s-a concentrat pe selecția și integrarea experimentelor științifice și a metodelor de gestionare a proiectelor, care au fost ulterior aplicate în dezvoltarea misiunilor de explorare a sistemului solar ale NASA.
În anii 1950, înainte de începerea erai spațiale, Jet Propulsion Laboratory (JPL), un centru de cercetare din California subordonat armatei, dar administrat de California Institute of Technology (Caltech), a dezvoltat expertiză în sisteme de propulsie cu rachete solide, telecomunicații și telemetrie pentru a satisface cerințele militare legate de rachetele balistice. După lansarea urgentă a primului satelit artificial al SUA, Explorer 1 (în 1958), JPL a fost implicat în furnizarea ultimelor etape ale lansatorului, precum și a sistemelor de comunicații și instrumentelor pentru navele spațiale. În acest context, directorul JPL, William Hayward Pickering, a avut ideea de a dezvolta un program spațial pentru explorarea Lunii, considerând că este un domeniu nou în care institutul său este potrivit să se implice și care ar putea aduce o contribuție semnificativă în contextul cursei spațiale dintre Uniunea Sovietică și Statele Unite. La scurt timp după zborul istoric al primului satelit Sputnik 1 al Uniunii Sovietice în 1957, Pickering a propus o misiune lunară denumită „Proiectul Red Socks”, care implica lansarea unui satelit simplu stabilizat prin rotație în iunie 1958. Cu toate acestea, acest proiect a fost luat în considerare doar la începutul anului 1958 de către agenția de cercetare militară, DARPA, care a fost temporar responsabilă cu monitorizarea tuturor proiectelor spațiale din SUA. DARPA, cu aprobarea președintelui SUA, a anunțat în 27 martie 1958 dezvoltarea unui program de explorare lunară, care urma să fie una dintre contribuțiile americane la Anul Geofizic Internațional. Acest program prevedea trei lansări ale Forțelor Aeriene ale SUA, folosind o versiune modificată a rachetei balistice Thor, acoperită de o etapă Vanguard, și două zboruri ale armatei, utilizând lansatoarele Jupiter-C acoperite cu trepte superioare cu propulsor solid furnizate de JPL. Acesta din urmă a fost, de asemenea, responsabil pentru dezvoltarea sondelor spațiale lunare și pentru preluarea sarcinii de instrumentare și monitorizarea misiunii. Obiectivul era să se lanseze aceste misiuni spațiale cât mai repede posibil, pentru a obține date noi și utile despre Lună.
Sondele Ranger au fost proiectate pentru a fi trimise într-o misiune de coliziune cu Lună. Ele au fost dotate cu 6 camere diferite, fiecare având specificații diferite, cum ar fi timpul de expunere, numărul de fotografii, obiectivul și viteza de transmitere a imaginilor către Pământ. Imaginile surprinse în ultimele momente ale sondelor au avut o definiție de o mie de ori mai bună decât cele obținute de pe Pământ.
