A REUȘIT – În Târgu Mureș, primul transplant de cord din 2019: o reușită a echipei conduse de medicul Horațiu Suciu
TRANSPLANT DE CORD. După ce anul trecut, echipa de transplant a Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Târgu Mureș, condusă de medicul Horațiu Suciu, a efectuat la Institutul de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) șase transplanturi de cord, miercuri, 20 martie, în România a fost efectuată prima intervenție de acest fel, tot la unitatea din municipiul mureșean.
Medicul Horațiu Suciu a precizat, după finalizarea intervenției medicale, care a durat 4 ore și jumătate, că intervenţia a decurs fără probleme și echipa medicală este mulțumită de rezultatul acesteia şi de starea clinică a pacientului.
Cel care a primit o nouă inimă este un bărbat în vârstă de 39 de ani din judeţul Mureş. Donatorul a fost o tânără din București, în vârstă de 20 de ani, decedată în urma unui accident rutier. Medicul Suciu a exprimat aprecieri medicilor din echipa care au prelevat inima, precum și familiei donatoarei, precizând că sunt “aproximativ 30 de persoane” pe lista pacienților de a căror viață depinde de un transplant de cord urgent.
Andrada VLAS