ACȚIUNE – Testare gratuită pentru cancerul de col uterin, timp de 3 zile, la Shopping City Târgu Mureş

0
263

TESTARE GRATUITĂ. Timp de 3 zile, în perioada 4-6 februarie 2022, în parcarea celui mai mare centru comercial din Târgu Mureş, Shopping City Târgu Mureş, va fi prezentă o caravană mobilă de screening care efectua gratuit testări Babeş-Papanicolaou, în cadrul unui program dedicat promovarii prevenţiei şi depistării precoce a cancerului de col uterin.

 

Caravana mobilă va fi prezentă în parcarea Shopping City Târgu Mureş, în următorul interval orar:

•       Vineri, 4 februarie 2022, intervalul orar 15.00-18.00;

•       Sâmbătă, 5 februarie 2022, intervalul orar 12.00-16.00;

•       Duminică 6 februarie 2022, intervalul orar 12.00-16.00.

 

În cadrul acestei acţiuni, femeile cu vârsta între 24 şi 29 de ani vor beneficia de consult de specialitate şi le vor fi recoltate probe pentru testare Babeş Papanicolau, în vederea depistării leziunilor precursorii ale cancerului de col uterin.

 

De asemenea, vor avea loc acţiuni de informare-educare-conştientizare, cu scopul de a atrage atenţia autorităţilor publice asupra importanţei derulării unui screening de col uterin la nivel Regiunii Centru, de a creşte numărul femeilor care se duc regulat la controale medicale şi care conştientizează importanţa depistării precoce a cancerului, precum şi de a influenţa percepţiile şi atitudinea societăţii pentru a schimba obiceiurile şi comportamentele membrilor săi.

 

Acţiunile marchează data de 4 februarie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului și au scopul de a reduce numărul de decese care pot fi prevenite în fiecare an, prin creşterea nivelului de conştientizare şi de informare cu privire la această afecţiune.

 

Activităţile se desfăşoară în cadrul proiectului „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru”, derulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

 

“În țara noastră, mii de femei tinere active în familie și în societate se îmbolnăvesc de cancer de col uterin, unul din cancerele prevenibile, care a fost eradicat în multe țări din lume. Vaccinarea anti-HPV protejează tinerele, dar dupa vârsta de 25 de ani este esențială testarea periodică pentru menținerea sănatății. Prin proiect aducem tinerelor informații despre  prevenirea acestui cancer, despre modalitățile de testare actuale, despre testul Babeș-Papanicolaou și oferim gratuitatea tuturor serviciilor medicale de screening”, a precizat dr. Cosmina Uzun, managerul proiectului.

 

În România, cancerul de col uterin este pe locul 3 ca pondere din totalul cazurilor noi de cancer și pe locul 2 ca rată de mortalitate, a declarat dr. Septimiu Voidăzan, subliniind că multe dintre aceste cazuri pot fi prevenite prin vaccinare anti HPV și prin screening-ul și tratarea leziunilor precanceroase depistate la timp.



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ