ADEVĂRUL DESPRE – Dorin Florea, un conflictual de factură medievală: Cel care, pe timp de pace, te cheamă mereu la luptă

PORTRET. Pe la sfârșit de martie, după ce-au dat ghioceii și a sfârșit cu brio Operațiunea “Cheltuirea banilor publici pentru parangheliile ocazionate de celebrarea primăverii și a femeii”, primarul Dorin Florea a răbufnit. Orașul a fost împânzit de bannere, cutiile poștale ale târgumureșenilor au fost inundate de epistole fără confirmare de primire, site-ul public al instituției care administrează orașul a reiterat atacul ordonat de Florea, iar în urbe s-au montat șapte puncte (tot atâtea cât piticii Albei-ca-Zăpada) de strângere de semnături, de adeziuni la apelul primarului.

 

În toate aceste acțiuni concertate din ordinul lui Florea, oamenii erau chemați la luptă împotriva hidrei care năpăstuiește orașul, împiedicându-i dezvoltarea. Sub stindardul revanșard “Apără-ți orașul!”, Întâiul edil – care-n cei 20 de ani de când controlează municipiul Târgu Mureș a ajuns să fie convins că-i și stăpânul orașului -, le cerea supușilor să se transforme-n scut, ca un general fricos care ordonă atacul protejat de cortul amplasat la o distanță asiguratorie de câmpul de luptă.

 

Cu toate astea, și atunci și acum, în Târgu Mureș nu era niciun război, niciun tanc nu era ieșit pe stradă, nu s-a întâmplat nimic “la nelocul lui”, părea liniște, urbea își trăia viața ca până atunci, ca în toți cei 20 de ani de când se află arestată sub tutela lui Florea, scurgându-se-n același constant regres, cu platitudinea generată de oboseala de a protesta împotriva acestuia. Știți, oamenii, cetățenii, pierd cu adevărat doar atunci când se abandonează total ideii că nu mai au ce face…

 

De ce crează Florea conflicte

 

Raționalii s-au întrebat de ce spune Florea că e bibi în oraș, în contextul în care el e cel care-l conduce de 20 de ani. Apaticii nu s-au întrebat nimic. Însă în tot acest carusel al mestecării de către Florea a poeziei că orașul pe care-l controlează de două decenii este sub asaltul unor forțe oculte, încet-încet, tip-til, tip-til, s-a așternut tăcerea. Și uitarea – știți, omul e predispus să uite ceea ce-i provoacă disconfort/durere/neplăcere, ca o reacție de autoapărare a propriului organism.

 

“Proiectele importante ale orașului sunt sabotate de ani buni de cei care își văd doar propriile interese. Ne-am săturat să fim arătați cu degetul pentru nerealizările de care nu suntem noi responsabili. Proiecte importante au fost blocate de către cei aleși de comunitate să îi reprezinte. Consilieri sau politicieni, de-a lungul timpului, au pus bețe în roate la tot ceea ce a însemnat schimbarea în mai bine a orașului. Ca urmare, Primăria Târgu Mureș demarează campania de strângere de semnături pentru susținerea proiectelor importante pentru comunitate”.

 

Ca neemoționat dat în judecată de Primăria Târgu Mureș (adică de o clădire) pentru că “am conturbat liniștea și ordinea publică prin articolele scrise”, nu mă surprinde demararea de către clădirea în care Florea și-a clădit propriul turn de fildeș a unei acțiuni de chemare la arme a oamenilor din oraș. E reacția fricosului care se ascunde după funcții publice, din postura de mic, foarte mic dumnezeu al unei comunități. O reacție neasumată.

 

Pentru ce s-au cheltuit banii orașului

 

Ce s-a făcut cu acele semnături (am văzut că a semnat locotenentul său Maior, cu grija nețărmurită să-l fotografieze și apoi să publice acest fapt curajos, sigur, plătit din banii voștri) nu știe nimeni. Cum nu știe nimeni de ce au fost strânse. Mă gândesc că au semnat (din ordin de partid) toți cei 12 membrii ai ALDE, partidul de apartament controlat de apoliticul traseist politic Florea. Ideea e că s-au strâns semnături, s-a plătit un purcoi de bani la Poștă pentru trimiterea chemării la luptă și apoi… Apoi nimic.

 

În afara Mureșului, oamenii cerebrali care m-au întrebat ce se întâmplă în Târgu Mureș, cine asaltează orașul?, au râs, sau și-au făcut cruce. Banii, însă, au rămas cheltuiți și nu vine nici Florea, nici singurul semnatar fotografiat al solicitării Primăriei, Maior, să explice câți bani s-au cheltuit din pușculița urbei pentru acest moft al Întâistătorului Florea, nici care a fost rezultatul acestei acțiuni. Cum a ajutat orașul campania lui Florea “Apără-ți orașul!”? Adică, ne mai atacă cineva? Să știm și noi.

 

În fine, dacă n-avem încă nevoie de lecitină, să ne reamintim că nu a fost prima campanie de acest tip demarată de Florea, al cărui profil psihologic se încadrează perfect în tipologia conflictuală de sorginte medievală. Doar atunci orice grof se credea împărat și pornea un război din vanitate. Pentru că această chemare “Apără-ți orașul!” a avut cel puțin un precedent, e necesar să-l subliniem, pentru aducere aminte și ca argument la încadrarea psihologică de mai sus.

 

Prima chemare la arme

 

În 21 noiembrie 2013, primarul orașului Târgu Mureș, Dorin Florea, încerca cu vehemență să-i învrăjbească pe târgumureșenii de etnie maghiară, consemnând public următorul îndemn revanșard (am îndrăznit să pun diacritice scrierii lui Florea, semne de punctuație și să fac corecturile de rigoare, micul dumnezeu demonstrându-și și prin respectiva scriere lipsa crasă de cunoaștere a limbii române):

 

“Dragi maghiari din Târgu Mureș! Vă rog să actionați și să țineți minte că, în aceste zile, UDMR, prin președintele UDMR, Kelemen Hunor, și deputatul de Mureș Borbely Laszlo vă sacrifică pe voi, pe copiii voștri, ne sacrifică pe toți din motive pur politice. Acești oameni au propus în Parlament ca Târgu Mureș să piardă Sala Polivalentă și Patinoarul artificial (n.mea, Florea, fiind semidoct, scrie “Pantinuar”, poate de aceea este prieten cu Maior, se înțeleg perfect agramat). Vă rog, nu-i lăsați să ne fure orașul! Asta își doresc! Vă rog, dragi maghiari și români: aparați Târgu Mureș de UDMR, în curând ne vor vinde cu totul!! Pe ei nu-i interesează maghiarii! Ca primar v-am ținut partea, ca cetățeni, mai mult decât tot UDMR-ul la un loc. Ei sunt o șleahtă care, în numele vostru, distrug un oraș. Veniți alături de mine să ne aparăm orașul!! Dorin.”, asta scria, cu grave greșeli de limba română, Dorin (Florea), primarul unui municipiu din România.

 

Simplificat, reacția era cauzată de piedicile pe care UDMR le-ar fi pus ca patinoarul (nu “pantinuar”, d-le primar, patinoar) și sala sporturilor să rămână în custodia Ministerului Sporturilor și să nu fie transferate Consiliului Local. În afară de conflictul în care-și numea adversarii (Kelemen și Borbely, iar în comentarii și fostul viceprimar Jozsa), cel puțin pe atunci mai avea curajul ăsta minim, Florea nu făcea nimic altceva decât să instige. Sigur, nu s-a rezolvat nimic, “patinuarul” e tot nefinalizat, Sala Sporturilor arată ca după război, însă a rămas reacția, chemarea revanșardului Florea: Apără-ți orașul!

 

Care sunt dușmanii reali

 

Montorizând derularea actualei campanii “Apără-ți orașul!”, am remarcat o replică extrem de lucidă, analitică, conclusivă. Îi aparține lui Péter Ferenc, președintele UDMR Mureș, unul dintre cei care nu pot contabiliza prea multe laude pe msnews din postura de președinte al Consiliului Județean Mureș, dar este o replică de subliniat: “Orașul (Târgu Mureș) nu are alți dușmani decât incompetența și neglijența conducerii. Postura de victimă a fost, până acum, strategia câștigătoare, însă în competiția de anul viitor nu va mai fi de ajuns pentru a câștiga”.

 

Tot UDMR a tras și un semnal de alarmă în privința celor șapte puncte de strângere de semnături organizate de Primăria Târgu Mureș la ordinul lui Florea: „Primăria Municipiului Târgu Mureș colectează datele alegătorilor pentru mobilizare. Nu vă lăsați induși în eroare și nu furnizați datele personale în campania de colectare a semnăturilor”.

 

Are logică, era precampania pentru europarlamentare, o campanie în care proaspeții ALDE-iști Florea și Maior trebuie să-i demonstreze lui Tăriceanu că încă mai controlează orașul. În fapt, l-au pierdut demult… Și sunt debusolați, comit greșeli, observă că plătesc degeaba presa aservită cu zeci de mii de euro pe lună, pentru că aceste greșeli nu mai sunt ascunse, ci ajung la cunoștința oamenilor.

 

Cătălin VISCHI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare