Am creat inteligența artificială, dar riscăm să pierdem omenia. Până unde poate merge cruzimea online?
EDITORIAL. Trăim într-o lume în care tehnologia evoluează mai repede decât conștiința noastră. O lume în care inteligența artificială poate salva vieți, poate revoluționa medicina, poate sprijini educația și poate deschide oportunități pe care, în urmă cu doar câțiva ani, nici nu ni le imaginam.
Dar aceeași tehnologie, folosită fără responsabilitate, fără respect și fără limite morale, poate deveni o armă.
O armă care nu lasă neapărat urme fizice, dar care poate distruge reputații, prietenii, familii, cariere și uneori chiar destine.
Inteligența artificială ar trebui să fie dezvoltată și folosită pentru a ajuta omul, nu pentru a-l umili. Pentru a construi, nu pentru a distruge.
Nu sunt împotriva progresului. Dimpotrivă. Cred în tehnologie și în beneficiile ei. O folosesc și îi înțeleg potențialul extraordinar. Dar refuz să accept ideea că, doar pentru că avem posibilitatea tehnică de a face ceva, avem automat și dreptul moral să o facem.
Când demnitatea unui om este atacată prin folosirea abuzivă a tehnologiei, nu mai vorbim despre progres. Vorbim despre un eșec al umanității.
Când suferința unui om devine spectacol
Un exemplu care m-a revoltat profund este ceea ce s-a întâmplat în spațiul online în jurul problemelor de sănătate ale Papei Leon al XIV-lea.
Suveranul Pontif a ales transparența în privința stării sale de sănătate. O decizie care merită apreciată. Mulți oameni au primit informațiile cu empatie, cu respect și cu rugăciuni pentru însănătoșirea sa.
Pentru acești oameni, dincolo de funcția sa, Papa rămâne înainte de toate un om. Un om care poate suferi, care poate avea nevoie de îngrijire medicală, de liniște și de intimitate.
Dar, ca de fiecare dată, există și oameni pentru care nimic nu pare să mai fie sfânt. Nici suferința, nici boala, nici demnitatea umană.
După primele zile de spitalizare, în mediul online au început să circule imagini care îl înfățișau pe Suveranul Pontif în diferite ipostaze, inclusiv în pijama sau pe patul de spital. Unele dintre aceste imagini au ridicat întrebări serioase privind autenticitatea și proveniența lor.
Nu orice imagine distribuită pe internet este reală. Nu orice fotografie care pare autentică reprezintă un moment care s-a petrecut cu adevărat. Iar astăzi, cu ajutorul inteligenței artificiale, este tot mai ușor să construiești o realitate care nu a existat niciodată.
Desigur, există și fotografii oficiale din perioada spitalizării. Dar tocmai de aceea este esențial să facem diferența între informația verificată și imaginile cu proveniență necunoscută.
Indiferent dacă sunt generate artificial, manipulate sau distribuite fără context, reprezentările înșelătoare pot transforma vulnerabilitatea unui om într-un spectacol public.
Și mă întreb: unde se termină libertatea de exprimare și unde începe umilirea deliberată a unei ființe umane?
Cireașa de pe tort: când cineva își permite să anunțe moartea unui om
Ceea ce m-a determinat să scriu acest editorial a fost o postare apărută într-un grup public de Facebook din Târgu Mureș, „Ești din Târgu-Mureș dacă…(OFICIAL)”.
Un utilizator a publicat, fără nicio reținere, următoarea afirmație:
„PAPA LEO AL XIV-LEA VA MURI LA O SĂPTĂMÂNĂ DUPĂ INTERNAREA ÎN SPITAL.”
Am citit de mai multe ori aceste cuvinte. Și m-am întrebat: până unde am ajuns?
Cine îi dă unui om dreptul să anunțe public moartea altuia? Pe ce informații medicale se bazează? De unde această siguranță? Și, mai ales, unde este respectul față de un om care trece printr-o perioadă dificilă?
Nu vorbim despre o simplă opinie. Vorbim despre o afirmație gravă, prezentată ca o certitudine, fără ca postarea să ofere vreo dovadă medicală care să o susțină.
În timp ce milioane de oameni urmăresc cu îngrijorare starea de sănătate a Suveranului Pontif, se roagă pentru el și îi transmit mesaje de încurajare, cineva consideră potrivit să îi prezică public moartea.
De parcă ar avea acces la un adevăr pe care nici medicii nu l-au comunicat.
Și mai trist este că postarea era vizibilă într-un grup public, unde a generat reacții și comentarii. Unii cititori au fost șocați, alții au condamnat mesajul, iar unii au comentat fără să pară că înțeleg gravitatea afirmației.
Dar întrebarea mea se îndreaptă și către cei care administrează asemenea comunități online.
Oare responsabilitatea unui moderator se termină în momentul în care o postare ajunge în fața a mii de oameni?
Nu avem oare și obligația morală de a interveni atunci când sunt răspândite afirmații grave, nefundamentate, despre viața sau moartea unei persoane?
Nu cer cenzurarea opiniilor incomode. Nu cer ca toți oamenii să gândească la fel. Dar există o diferență fundamentală între libertatea de exprimare și transformarea suferinței altuia într-un instrument de provocare, de atragere a atenției sau de acumulare a reacțiilor.
Faptul că o postare poate genera comentarii și distribuiri nu înseamnă că merită să fie publicată sau menținută online.
Nu orice lucru care atrage atenția merită să primească și o platformă.
Și, înainte ca cineva să interpreteze greșit aceste rânduri, trebuie să precizez ceva: nu susțin că postarea respectivă a fost scrisă cu ajutorul inteligenței artificiale. Nu am dovezi în acest sens.
Dar ea ilustrează exact mentalitatea care, combinată cu puterea noilor tehnologii, poate deveni extrem de periculoasă: lipsa de responsabilitate față de adevăr și față de demnitatea celuilalt.
Astăzi este Papa. Mâine poate fi oricare dintre noi.
Aici este, de fapt, marea problemă.
Astăzi poate fi vorba despre Papa Leon al XIV-lea. Mâine poate fi un profesor, un medic, un politician, un coleg, un prieten sau chiar cineva din familia noastră.
Cu instrumentele digitale de astăzi, imaginea unei persoane poate fi modificată, vocea poate fi imitată, iar gesturi sau situații care nu au existat niciodată pot fi prezentate drept realitate.
O fotografie falsă poate distruge o relație. Un videoclip manipulat poate compromite o carieră. O voce clonată poate fi folosită pentru a înșela oameni. O minciună distribuită de mii de ori poate deveni, în ochii publicului, un adevăr greu de combătut.
Iar atunci când adevărul iese la lumină, uneori este deja prea târziu.
Încrederea a fost pierdută. Prieteniile s-au destrămat. Familiile au avut de suferit. Reputația unui om a fost afectată.
Și toate acestea pentru câteva aprecieri, câteva distribuiri sau pentru satisfacția de a vedea pe cineva pus într-o lumină umilitoare.
Mai grav este că aceste instrumente pot fi folosite de aproape oricine, fără pregătire tehnică avansată. O imagine falsă poate fi creată în câteva secunde, iar distribuirea ei poate ajunge la mii de oameni înainte ca persoana vizată să afle măcar ce s-a întâmplat.
Tehnologia a făcut manipularea mai accesibilă, mai rapidă și, uneori, mult mai convingătoare.
Nu inteligența artificială este dușmanul nostru. Lipsa de responsabilitate poate deveni.
Ar fi prea simplu să dăm vina exclusiv pe inteligența artificială.
AI nu decide singură ce valori trebuie să aibă societatea noastră. Oamenii dezvoltă aceste sisteme, oamenii stabilesc regulile și tot oamenii aleg cum să le folosească.
Inteligența artificială poate ajuta un medic să identifice o boală, un profesor să pregătească o lecție, un antreprenor să își dezvolte afacerea sau o persoană cu dizabilități să comunice mai ușor.
Poate reduce timpul pierdut cu activități repetitive, poate accelera cercetarea și poate aduce soluții unor probleme care păreau imposibil de rezolvat.
Dar poate fi folosită și pentru dezinformare, fraudă, manipulare, hărțuire și atacuri la persoană.
În același timp, automatizarea transformă piața muncii. Unele profesii se schimbă, anumite locuri de muncă dispar, iar altele apar. Dacă această transformare nu este gestionată responsabil, dacă oamenii sunt tratați doar ca niște costuri care trebuie eliminate, consecințele sociale pot fi uriașe.
Nu putem vorbi despre progres autentic dacă, în numele eficienței, uităm de oameni.
Și nu putem numi inovație orice instrument care ne permite să umilim, să mințim sau să distrugem cu mai puțin efort.
Problema nu este că tehnologia avansează. Problema este că responsabilitatea noastră morală riscă să rămână în urmă.
Demnitatea umană nu este negociabilă
Nu trebuie să fii catolic, credincios sau admirator al Papei pentru a înțelege că un om bolnav merită respect.
Nu trebuie să împărtășești convingerile cuiva pentru a-i recunoaște dreptul la intimitate și demnitate.
Nu trebuie nici măcar să îți placă o persoană pentru a refuza să participi la umilirea ei publică.
Demnitatea umană nu ar trebui să depindă de religie, funcție, popularitate sau opinii personale.
Este un drept fundamental.
Iar cei care folosesc tehnologia pentru a ataca această demnitate trebuie să înțeleagă că libertatea de exprimare nu este un cec în alb pentru cruzime.
Avem nevoie de reguli, de educație digitală, de responsabilitate din partea platformelor și a celor care le administrează. Dar, mai presus de toate, avem nevoie de conștiință.
Pentru că nicio lege și niciun algoritm nu pot înlocui complet bunul-simț.
Ce fel de societate vrem să lăsăm copiilor noștri?
Am trăit o copilărie și o tinerețe fără telefoane mobile și fără rețele sociale.
Mama mă urmărea de la balcon până treceam strada, dar nu mă ducea de mână la școală. Am crescut învățând să fim independenți, să ne descurcăm singuri și să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce făceam.
Mai târziu au venit prieteniile, serile lungi pe băncile din parc, discuțiile fără sfârșit și celebrele „házi buli”, petrecerile organizate pe rând, acasă la fiecare.
Nu aveam telefoane, dar aveam timp unii pentru alții. Nu făceam sute de fotografii, dar adunam mii de amintiri.
Nu spun că lumea de atunci era perfectă. Nici pe departe. Dar parcă eram mai prezenți în viețile celor de lângă noi.
Astăzi avem instrumente extraordinare de comunicare și, paradoxal, riscăm să pierdem tocmai ceea ce ar trebui să ne apropie: empatia, încrederea și respectul reciproc.
Putem comunica instantaneu cu oameni de pe celălalt continent, dar uneori nu mai suntem capabili să înțelegem suferința celui de lângă noi.
Putem crea imagini incredibil de realiste, dar riscăm să nu mai facem diferența dintre adevăr și manipulare.
Putem construi tehnologii care par să gândească, dar asta nu ne scutește pe noi de obligația de a gândi înainte de a publica, distribui sau comenta.
Nu vreau să idealizez trecutul și nici să condamn generațiile care au crescut cu tehnologia în mână. Fiecare generație are provocările ei.
Dar mă întreb ce exemplu le oferim copiilor noștri atunci când transformăm boala unui om în spectacol, când răspândim informații neverificate sau când folosim instrumente inteligente pentru a face lucruri profund lipsite de omenie.
Ce vor învăța de la noi? Că orice este permis dacă aduce vizualizări? Că demnitatea poate fi sacrificată pentru popularitate? Că adevărul contează mai puțin decât reacțiile?
Eu refuz să cred că acesta trebuie să fie viitorul nostru.
Inteligența artificială trebuie să rămână în slujba omului
Nu putem opri progresul și nici nu ar trebui să încercăm.
Dar putem decide ce fel de progres vrem.
Unul care ajută medicii să salveze vieți sau unul care fabrică imagini pentru a umili oameni?
Unul care sprijină educația sau unul care transformă minciuna într-un produs de consum?
Unul care creează oportunități sau unul care lasă în urmă oameni, familii și comunități fără să îi pese de consecințe?
Inteligența artificială poate deveni una dintre cele mai mari realizări ale omenirii. Dar numai dacă înțelegem că valoarea ei nu se măsoară doar în performanță, viteză sau profit, ci și în binele pe care îl aduce oamenilor.
Iar celor care transformă suferința altora în divertisment, celor care răspândesc afirmații grave fără dovezi și celor care folosesc tehnologia pentru a umili, manipula sau distruge, le spun atât:
RUȘINE!
Nu pentru că folosiți tehnologia.
Ci pentru că, având la dispoziție atâtea instrumente pentru a face bine, alegeți să le folosiți pentru a face rău.
Să nu uităm niciodată: inteligența artificială poate imita vocea unui om, îi poate reproduce chipul și poate genera milioane de cuvinte. Dar nu poate înlocui conștiința, compasiunea și responsabilitatea pe care noi, oamenii, avem datoria să le păstrăm.
Pentru că, înainte de a fi inteligenți, trebuie să rămânem oameni.
