Adrian Ghenie – pictorul român cu tablouri de milioane de dolari, expune la Londra

ARTĂ. Noi picturi în ulei și desene în cărbune ale celebrului artist român Adrian Ghenie sunt expuse la Galeria Thaddaeus Ropac din Londra.
 
Expoziția Fear of NOW, promovată ca fiind “cea mai amplă expoziție a lui Ghenie la Londra din ultimii aproape zece ani”, s-a deschis ieri, 12 octombrie, și va putea fi vizitată până pe 22 decembrie. Potrivit galeriei, expoziția “reflectă o schimbare cheie în temele și practica artistului”.
 
“Revizitându-și interesul de durată pentru portret printr-un grup de lucrări figurative, Ghenie înregistrează impactul Erei Digitale asupra condiției umane și efectele fiziologice ale acesteia asupra corpului. La rândul său, un grup de picturi care o înfățișează pe icoana americană Marilyn Monroe examinează personalitățile cu multiple fațete ale figurilor publice care constituie, ceea ce artistul numește “supa faimei”. Împreună, aceste două corpuri de lucrări oferă o reflecție puternică asupra transformării societății contemporane”, se arată în comunicatul de presă.
 
Aceeași sursă precizează: “Titlul expoziției transmite concepția lui Ghenie cu privire la rolul culturii online în interacțiunile sociale de astăzi. Abținând-se de la platformele de socializare, artistul alege să se plaseze “în afara circuitului social”. The Fear of NOW cuprinde relația sa cu, ceea ce el descrie ca fiind ‘acest nou mod de comunicare pe care acum toată lumea îl folosește și în care eu nu mă regăsesc‘.”
 
Adrian Ghenie s-a născut în 1977 în orașul Baia Mare din nordul României, dar trăiește și lucrează la Berlin. A reprezentat România la Bienala de la Veneția în 2015 și a avut expoziții personale în 2019 la Muzeul Ermitaj de Stat din Sankt Petersburg și la Palazzo Cini din Veneția. Anul acesta, două picturi site-specific ale artistului român au fost instalate permanent în decorul istoric al Chiesa della Madonna della Mazza, Palermo, în cadrul unui proiect independent curatoriat de Alessandra Borghese.
 
Lucrările sale se vând în mod regulat cu sume mari la licitațiile internaționale și fac parte din colecții de artă din întreaga lume. La începutul acestui an, pictura sa Pie Fight Interior 12 a fost vândută pentru suma record de 81,06 milioane de dolari HKD (aproape 10,4 milioane de dolari US) la o licitație Christie’s din Hong Kong.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare