Afacerea Schuster: Misterele gropii de gunoi de la Sighișoara (1)

DEZVĂLUIRI. Imaginea de ansamblu: depozit de gunoi, incendii, distrugeri, fals, uz de fals, măsurători din ochi, dosare penale, colectări, suspiciuni rezonabile de fraudă, dar și diplome cu locul 1 la diverse capitole legate de afaceri. În 24 de ani, firma Schuster Ecosal SRL din Sighișoara și-a făcut un renume care a început să se estompeze în ultimii ani, când Garda de Mediu Mureș a pus piciorul în prag prin nenumărate controale, amenzi și avertismente, apoi a spus stop. Agenția de Mediu Mureș a făcut pasul decisiv, fiind singura care putea anula autorizația. Afacerile însă merg în continuare pentru austrieci, așa cum au auzit despre acționari cei care au treabă în domeniu. Nu e niciun austriac, dar istoria acestei afaceri o disecăm pe episoade.

Incendiile cu autor necunoscut de fiecare dată

Din când în când, depozitul de gunoi de la Sighișoara s-a aprins din senin și chiar avea o zi dedicată unor astfel de evenimente: sâmbăta. Tot de obicei, noaptea, iar până la venirea pompierilor și lichidarea focului la suprafață au ars tone de deșeuri. Altele s-au transformat în scrum prin tunelurile făcute pe dedesubt de flăcări la câțiva metri adâncime (7-8). Nicio instituție nu poate spune cât anume s-a făcut scrum în urma unui incendiu, pentru că nu există în zonă un sistem de monitorizare a cantității de deșeuri arse.

Sursele noastre susțin că, de fapt, astfel se ascund prin distrugere tone de gunoi, cantități care ar fi fost depozitate ilegal. Am discutat cu șefa Gărzii de Mediu Mureș, Anamaria Szekely, care ne-a confirmat că s-au aplicat amenzi consistente și chiar au fost depuse sesizări penale pentru distrugere la Pachetul de pe lângă Judecătoria Sighișoara. Dosarele penale s-au prăfuit prin sertare, iar autorii au rămas necunoscuți până acum, cu toate că există înregistrări video și depozitul are paznic. Ușor-ușor, a devenit un fel de tradiție să citim știrile legate de incendiul de la groapa de gunoi din buza orașului care e privit de sus de pe zidurile cetății medievale.

Banii arși nu pot vorbi

Oficial, anul trecut, Schuster Ecosal a avut o cifră de afaceri de aproape 15 milioane de lei, cu un profit de aproximativ patru milioane de lei. Afacerile cu gunoi sunt profitabile în toată lumea, dar sursele noastre confidențiale susțin că e vorba doar de jumătate din întreaga schemă. Pe scurt, firma din Sighișoara a prestat două activități: colectare și depozitare deșeuri. Gunoiul a fost adus la groapa Schuster din patru județe: Alba, Cluj, Mureș și Maramureș. Firmele și primăriile plăteau pentru a scăpa de deșeuri. Pentru o tonă colectată de un terț, firma din Sighișoara încasa pentru depozitare ca medie 200 de lei+TVA. Dacă ar fi colectat singură gunoiul, atunci o tonă de gunoi se transforma într-o hârtie de 500 de lei pentru compania Schuster.

Putem face un calcul la câte tone transporta o mașină: 30 de tone, ca medie. În depozit ajungeau zilnic aproximativ 20 de mașini. Aproape 25.000 de euro zilnic, dacă luăm în calcul media de 200 de lei tona. Doar depozitare, fără TVA. Dacă mergem pe declarațiile primite, o parte din acești bani nu ar fi fost declarați, dar detaliile în episodul următor.

Totuși, tonele de gunoi transformate în bani ar fi putut spune cât anume s-a depozitat, apoi verificarea fișelor de intrare și rezultatul ar fi trebuit să ne lămurească. Doar că incendiile au șters urma banilor, odată cu mistuirea deșeurilor în focurile ivite ca din senin. Ce ne-a spus administratorul firmei de la Sighișoara când am început seria de întrebări? Care era diferența dintre măsurătorile Schuster și ale autorităților? Ce schemă s-a folosit pentru un profit maxim? Sunt doar câteva întrebări din partea a doua a dezvăluirilor la care vom răspunde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare