ALCOOL – Cinci persoane implicate în evaziune cu alcool cu prejudiciu de o jumătate de milion de lei

EVAZIUNE. Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş şi a Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii mureşeni, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, au efectuat miercuri, 1 august, 24 de percheziţii în judeţele Mureş, Maramureş, Satu Mare, Braşov şi Covasna, la sediile unor firme şi la domiciliile unor persoane bănuite de cauzarea unui prejudiciu de 500.000 de lei prin evaziune cu alcool. Au fost puse în executare cinci mandate de aducere.

 

Infracţiunile suspectate sunt de achiziţie şi deţinere produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, peste limita admisă de lege, precum şi spălarea banilor. Conform IGPR, în urma cercetărilor a rezultat că în perioada ianuarie-iulie 2018 atât membrii unei grupări de persoane, cât şi reprezentanţii unor firme, ar fi produs alcool pe raza judeţelor Maramureş şi Satu Mare, fără a fi contorizat şi evidenţiat, după care l-ar fi transportat şi distribuit pe raza judeţelor Mureş, Covasna şi Braşov, fiind ulterior comercializat către beneficiarii finali.

 

Sumele de bani realizate au fost reintroduse în circuitul legal prin creditarea unor societăţi comerciale, prin achiziţia de imobile şi autovehicule, încercându-se a se ascunde natura provenienţei veniturilor şi crearea aparenţei de legalitate a activităţilor economice.

 

msnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare