ALEGERI – În județul Mureș au început pregătirile pentru turul II pentru alegerea președintelui României

MUREȘ. Cel de-al doilea tur al alegerilor pentru demnitatea de președinte al României va avea loc duminică, 24 noiembrie 2019. Toate secțiile de vot se deschid la ora 6.00. În judeţului Mureş au fost organizate 568 de secţii de vot, unde sunt aşteptaţi 477.051 de alegători înscrişi pe listele permanente comunicate de AEP, cărora li se alătură cei înscrişi pe listele suplimentare.

 

Sâmbătă, 23 noiembrie, dimineața, vor fi transportate în localitățile din județ (UAT-uri), pe 12 trasee, 524.923 de buletine de vot, 478.385 de timbre autocolante și celelalte materiale necesare procesului electoral și vor fi predate primarilor, aceștia urmând să le redistribuie președinților secțiilor de vot.

 

În ziua alegerilor paza va fi asigurată de efective ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureş, de la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Mureş şi de la Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, a comunicat Biroul de presă al Instituţiei Prefectului Judeţul Mureş.

 

Vali STOICA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare