Alfa Romeo Brera – frumusețea italiană care a făcut lumea să întoarcă privirea
Au existat automobile mai rapide, mai ușoare și mai practice, însă puține au reușit să transforme fiecare oprire la semafor într-o mică expoziție de design. Alfa Romeo Brera nu a fost o mașină perfectă, dar a avut ceva ce nu poate fi măsurat în cai-putere sau secunde: personalitate.
Povestea modelului Alfa Romeo Brera a început în 2002, la Salonul Auto de la Geneva, unde Giorgetto Giugiaro și studioul Italdesign au prezentat unul dintre cele mai spectaculoase prototipuri ale începutului de mileniu. Era o apariție imposibil de ignorat: joasă, lată, cu o caroserie realizată din fibră de carbon, portiere cu deschidere spectaculoasă și proporții apropiate de cele ale unui supercar.
Sub capota conceptului se afla un motor V8 de origine Maserati, capabil să dezvolte aproximativ 400 CP, iar puterea era transmisă roților din spate. Brera părea pregătită să devină răspunsul Alfa Romeo pentru marile coupé-uri sportive ale vremii.
Prototipul a cucerit imediat publicul și specialiștii. În 2004, creația lui Giugiaro a primit prestigiosul premiu „Compasso d’Oro”, fiind descrisă drept una dintre cele mai frumoase și fascinante mașini construite vreodată. Succesul a fost atât de mare încât Alfa Romeo a decis să transforme exercițiul de design într-un automobil de serie.
Versiunea destinată șoselelor a fost prezentată în 2005, tot la Geneva. Din păcate pentru cei care visau la un supercar italian relativ accesibil, realitatea industrială a schimbat radical partea tehnică. Motorul V8 Maserati, tracțiunea spate, caroseria din fibră de carbon și portierele spectaculoase au dispărut. Brera de serie a fost construită pe platforma utilizată și de Alfa Romeo 159, devenind un coupé de tip 2+2, cu motor amplasat frontal și tracțiune față sau integrală.
Ceva esențial a supraviețuit însă: designul.
Partea frontală era dominată de scutul tradițional Alfa Romeo și de cele șase faruri individuale, grupate câte trei, care îi ofereau o privire agresivă și ușor de recunoscut. Linia plafonului cobora spre un spate masiv, cu lunetă panoramică, stopuri înguste și patru terminații ale evacuării pe versiunile puternice. Din aproape orice unghi, Brera părea sculptată, nu desenată.
Interiorul continua atmosfera specială. Consola centrală era orientată către șofer, cele trei indicatoare suplimentare aminteau de modelele clasice Alfa Romeo, iar materialele puteau include piele Frau și inserții metalice. Unele exemplare erau echipate cu un plafon panoramic din sticlă, care transforma habitaclul într-un spațiu mult mai luminos. Locurile din spate existau mai degrabă pentru bagaje sau pentru călătorii foarte scurte, dar nimeni nu cumpăra o Brera pentru calitățile sale de automobil familial.
La lansare, gama cuprindea motorul pe benzină 2.2 JTS, cu 185 CP, și versiunea 3.2 V6 JTS, care dezvolta 260 CP. Aceasta din urmă putea fi echipată cu sistemul de tracțiune integrală Q4 și accelera de la 0 la 100 km/h în aproximativ 6,8 secunde.
Motorul V6 nu mai era însă celebrul „Busso”, adorat pentru sunetul și caracterul său. Noua unitate utiliza o arhitectură provenită din familia GM High Feature, modificată și adaptată de Alfa Romeo. Avea performanțe bune, dar nu a reușit să provoace aceeași emoție mecanică precum vechiul V6 italian.
Pentru cei interesați de cuplu și consum au existat motoarele diesel 2.4 JTDm, cu cinci cilindri, oferite în versiuni de 200 și 210 CP. Spre finalul carierei au apărut propulsorul 2.0 JTDm de 170 CP și, mai ales, excelentul 1750 TBi pe benzină. Acesta din urmă avea o cilindree de 1.742 cmc, injecție directă, turbocompresor, 200 CP și un cuplu de 320 Nm disponibil de la numai 1.400 rpm. Mai ușor și mai eficient decât V6-le, motorul 1750 TBi este considerat de mulți pasionați alegerea care se potrivește cel mai bine caracterului Brerei.
Din punct de vedere tehnic, coupé-ul beneficia de o suspensie sofisticată, cu brațe patrulatere în partea din față și sistem Multilink în spate. Stabilitatea era foarte bună, iar mașina se simțea sigură și matură la viteze ridicate. Problema sa principală era greutatea. În unele configurații, Brera depășea 1,6 tone, prea mult pentru un automobil cu asemenea pretenții sportive.
Tocmai aici s-a născut marea controversă a modelului. Brera arăta ca un supercar, dar se conducea mai degrabă ca un grand tourer. Nu era la fel de agilă precum sugerau formele sale și nici nu oferea performanțele pe care publicul le aștepta după apariția spectaculosului concept din 2002. A fost judecată adesea nu pentru ceea ce era, ci pentru ceea ce ar fi putut să fie.
Producția s-a desfășurat în Italia, la uzina Pininfarina din San Giorgio Canavese, și s-a încheiat în 2010. În cei cinci ani au fost construite aproximativ 21.600 de exemplare Brera, alături de versiunea decapotabilă Spider. Nu a fost un succes comercial uriaș, iar costurile de dezvoltare, greutatea ridicată și perioada economică dificilă au limitat cariera modelului.
Timpul a început însă să-i facă dreptate. Astăzi, Alfa Romeo Brera este privită tot mai des ca un viitor automobil de colecție. Exemplarele bine întreținute, mai ales cele cu motor 1750 TBi sau V6, echipări complete și culori spectaculoase, sunt din ce în ce mai căutate.
Brera nu a îndeplinit toate promisiunile conceptului care a inspirat-o. Nu a primit V8-ul Maserati, nu a păstrat tracțiunea spate și nu a devenit supercarul accesibil pe care îl visau pasionații. Dar a rămas una dintre cele mai frumoase mașini produse în anii 2000.
Unele automobile sunt cumpărate după ce le studiezi fișa tehnică. Alfa Romeo Brera era cumpărată după ce o priveai. Iar când o mașină reușește să trezească emoție la aproape două decenii de la apariție, poate că frumusețea ei a fost, până la urmă, cea mai importantă performanță.
