Anuala de Artă și Știință Neo Art Connect (NAC), ediția a doua, începe pe 10 mai 2024
ARTĂ. Pe 10 mai începe Anuala de Artă și Știință Neo Art Connect (NAC), ediția a doua, organizată de Asociația Culturală Neo Art România și galeria Galateca, inițiată și curatoriată de Andreea Sandu și Anca Boeriu. NAC se derulează în 11 orașe în perioada 10 mai – 30 iulie 2024, și are ca temă Changing Environments.
Prima expoziție NAC este a celor 5 proiecte câștigătoare ale Burselor NAC, ediția a II-a, oferite de BRD Group Societe Generale. Descoperiți următorii artiști și lucrările create în urma sesiunilor de mentorat la Galateca: Sebastian Comănescu (București), proiectul Thigmonastic Specimen 001, Dragoș Dogioiu (București), proiectul HUSK, Sânziana Gheorghe (Timișoara) proiectul Silicon Souls: Mars Odyssey, Marina Oprea (București) proiectul Ourcelium și Elena Waldorf (Cluj – Napoca) proiectul The Morbid Myth of Digital Dementia. Curatoarele acestei manifestări sunt Andreea Sandu și Anca Boeriu. Galateca vernisează expoziția Changing Enviroments vineri, 10 mai, ora 19:00.
Proiectele câștigătoare au fost alese de juriului NAC format din Christl Baur, Președinte, Directoare a Festivalului Ars Electronica , Horea Avram, istoric de artă și curator, Mihai Zgondoiu, artist și curator, Anca Boeriu, artist și profesor în cadrul UNArte București, Andreea Sandu, manager cultural, curator și inițiator al NAC. Peste 130 de aplicații inspirate de tema acestei ediții, Changing Enviroments s-au înscris la această ediție.
Programul de mentorat și realizarea proiectelor s-a desfășurat în perioada februarie – martie 2024.
Tot pe 10 mai în cadrul vernisajului este lansată cea de a doua ediție a Anualei NAC- Neo Art Connect. De asemenea marcăm și colaborarea cu noi parteneri și co-organizatorii UNIT2B.