Pr. Cristian Dumitru Crișan

APRECIERE – Mureșeanul Cristian Dumitru Crişan, numit de Papa Francisc Vizitator Apostolic pentru credincioşii greco-catolici români din Europa Occidentală

NUMIRE. Preotul greco-catolic Cristian Dumitru Crişan (36 de ani), născut în apropiere de Reghin, în satul mureșean Sîntu (comuna Lunca), a fost numit de către Papa Francisc în funcţia de Vizitator Apostolic pentru credincioşii greco-catolici români din Europa Occidentală – Suveranul Pontif a efectuat numirea în această lună.

 

Crișan este absolvent al Facultății de Teologie Greco-Catolică din Blaj, iar în anul 2003 a fost trimis la Roma cu o bursă din partea Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, fiind alumn al Colegiului Pontifical „Pio Romeno”. În anul 2007 a obţinut Bacalaureatul în Teologie la Ateneul Pontifical „Sant’Anselmo”, iar în anul 2008 a fost hirotonit preot (la Bucureşti, de către Episcopul Mihai Frăţilă).

 

În 2010, devine licențiat în Drept Canonic la Institutul „Utriusque Iuris” al Universităţii Pontificale a Lateranului, iar în 2012 obține titlul de Doctor în Drept Canonic și, la recomandarea Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, este numit de către Arhiepiscopul de Paris rector al Misiunii Greco-Catolice Române din Franţa şi paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Paris. Începând din anul 2016, Crișan, care vorbește fluent în limbile franceză, italiană și engleză, îndeplinește și funcția de judecător al Tribunalului Provincial de Primă instanţă al Arhiepiscopiei de Paris – el își va desfășura în continuare activităţi în care a fost numit.

 

msnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare