AȘA SE FACE – Pentru că Florea avea aprobați doar 2 consilieri personali și legea îi permite să aibă 6, primarul Soós își angajează încă 4 consilieri

0
3903

ANTICIPARE. Joi, 25 februarie 2021, primarul Soós Zoltán va propune și Consiliul Local Târgu Mureș, pe care-l controlează în majoritatea sa, va aproba suplimentarea cu 4 posturi la Cabinetul Primarului.

 

Simplificat, fostul edil, Dorin Florea, avea angajați doar 2 consilieri personali la Cabinetul Primarului, însă Codul Administrativ, așa cum a fost modificat de pesediști în vara anului 2019, prevede posibilitatea ca în municipiile reședință de județ primarul să aibă 6 consilieri la cabinet. În consecință, noul primar al muncipiului Târgu Mureș a dispus să se execute un proiect care va deveni hotărâre joi, iar el va fi obligat să o execute: adică să-și mai angajeze încă 4 consilieri.

 

De asemenea, viceprimarii Portik Vilmos László (UDMR) și Alexandru György (PNL), vor primi dreptul să-și angajeze câte 2 consilieri personali, pentru că acum, bieții, n-au niciunul, iar Codul Administrativ le permite asta.

 

Practic, Soós nu face nimic ilegal, doar imoral, suplimentând la maximum prevăzut de legislație numărul posturilor din subordinea sa directă, în contextul în care susținea că sunt prea mulți frecători de mentă prin Primărie, faptă de care-l acuza, indirect, pe fostul edil Florea.

 

Pentru electoratul cu sinapse puse pe pauză, proiectul inițiat de primarul Soós menționează că “toate posturile realocate sunt funcții contractuale vacante cu încadrarea prevăzută în bugetul aprobat”. Pentru cei care-și mai forțează neuronii, o explicație: aceste posturi nu vor dimensiona schema de personal a Primăriei, ci doar numărul angajaților (până la urmă, acesta contează din punct de vedere financiar). De ce? Pentru că acești 8 noi consilieri personali suplimentari (4 pentru Soós și câte 2 pentru Portik și György) vin pe niște posturi care acum nu sunt ocupate de nimeni (adică nu se plătește pentru ele).

 

În plus, toate cele 8 posturi relocate la cabinetele primarului și viceprimarilor sunt de… muncitori (4 sunt la Administrația serelor, parcurilor și zonelor verzi, 2 sunt la Complexul Mureșul/Weekend și 2 sunt la Serviciul Public de Utilități Municipale). Sigur, salarizarea celor 8 noi consilieri personali nu va fi cea prevăzută pentru muncitorii din schema de personal existentă, ci va fi similară cu a posturilor director II/ inspector de specialitate IA/ referent IA.

 

Bine, acum să scutim tensiunile și dezbaterile inutile: scrierea nu acreditează ideea că e rău, că e bine, că e ilegal. Spune doar ce se întâmplă.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ