AU ÎNFRÂNT, DIN NOU – Avântul pierde rușinos, la Reghin, în fața ultimei clasate și intră în play-out de pe loc retrogradant

FOTBAL – LIGA A III-A. În ultima etapă a sezonului regulat din Liga a III-a la fotbal, echipele mureșene din Seria a 9-a, Unirea Ungheni și Avântul Reghin, au jucat pe teren propriu, reghinenii cu Unirea Alba Iulia, iar unghenarii cu Sănătatea Cluj. Meciul de la Reghin s-a desfășurat vineri, 25 martie, iar cel de la Ungheni, sâmbătă, 26 martie.
Avântul pierde la Reghin cu ultima clasată
CSM Avântul Reghin și-a luat rămas bun de la sezonul regulat cu o nouă înfrângere, pe teren propriu, clasându-se pe locul 8 din 10 echipe, cu 15 puncte – adunate din 3 victorii, 6 egaluri și 9 înfrângeri – și va evolua în play-out, competiție care decide cele două echipe care vor retrograda în Liga a IV-a.
Adversara reghinenilor, echipa clasată pe ultimul loc, Unirea Alba Iulia, aflată în pragul desființării și cu finanțare problematică. Până la meciul cu Avântul, AFC Unirea 1924 obținuseră doar 2 victorii în 17 partide. Acum au obținut-o pe a treia, nesperată nici măcar de cei mai optimiști suporteri din Alba, fapt care ar trebui să le dea de gândit mureșenilor.
În tur, la Alba Iulia (în 23 octombrie 2021), meciul s-a încheiat la egalitate, 0-0. Antrenorul Vilmoș Stoica a început partida cu următorul 11: Bucin – Suciu, S. Chirilă, Marian – Bugnar, Luca, Vrabie, Harko – Pop, Murar, Șerbănați.
Oaspeții, care înaintea acestui meci au înscris doar 9 goluri (adică aveau o medie de 1 gol la două meciuri) din care niciunul în anul 2022 (au înscris ultima dată în 4 decembrie 2021), au deschis scorul după doar 30 de secunde, după șutul în transversală al nigerianul Oluwaseun Agbomoniyi (debutant la Unirea), Indrei a pus latul și a marcat primul său gol în Liga a III-a. 1-0 pentru oaspeți.
Foc de paie? Nu. “Lanterna roșie” e gata să-și majoreze avantajul prin Ispas (s-a opus execelent veteranul Bucin), iar apoi prin același Indrei, care a prins gustul golului. A rămas 0-1 până în ultimul minut al reprizei, când, după o acțiune a aceluiași Oluwaseun, Răzvan Fetița șutează de la marginea careului, mingea este deviată de un fundaș al gazdelor și tabela se schimbă: 0-2.
Și așa avea să rămână până la fluierul final al centralului Cosmin Roman din Iași. O nouă înfrângere pentru Avântul. Avântul Reghin – Unirea Alba Iulia: 0-2 (0-2), au marcat Darius Indrei (min. 1), Răzvan Fetița (min. 45). În urma înfrângerii, cumulate cu victoria surprinzătoare a clujenilor de la Sănătatea la Ungheni (deja calificată în play-off), Avântul Reghin intră în play-out de pe locul 9, penultimul, retrogradant direct. Mai rămân speranțele unei reveniri în meciurile din play-out, altfel din sezonul viitor reghinenii vor juca în fosta divizie județeană (Liga a IV-a).
* Foto generică: @Pixel ProSport
Andrei TUDORAN