AUTOCRAT PE BANII TĂI – Cum a dispus Dorin Florea cheltuirea a 1 milion de lei, deși aleșii locali au aprobat doar 400.000 de lei

BUGET TÂRGU MUREȘ. Care este rațiunea dezbaterilor și votării a orice în forul celor aleși de cetățenii din Târgu Mureș să le reprezinte interesele (respectiv în forul deliberativ, Consiliul Local), în contextul în care oricum cel care controlează administrația publică locală, primarul Dorin Florea, din postură de șef al executivului, nu execută ceea ce decid aleșii târgumureșenilor, ci ceea ce vrea el?
Un singur exemplu, retoric desigur – cel puțin până când cineva care lucrează într-o instituție a statului, fiind plătit din banii oamenilor și pentru a veghea la respectarea legalității, o să ofere, public, un răspuns în acest sens. Acesta este doar un exemplu concret al dovezii metamorfozei lui Dorin Florea din executiv în autocrat: deciziile aleșilor din Târgu Mureș sunt ignorate.
Conform legii, deciziile (hotărârile) emise de Consiliul Local (care, cel puțin declarativ și legal reprezintă autoritatea administrativă autonomă deliberativă), trebuie puse în aplicare de primar (care reprezintă autoritatea executivă). Speța pe care o semnalez e simplă: conform bugetului pe 2019 (și cel aprobat prin Hotărâre a CL și cel care urmează să fie rectificat), manifestarea Zilele Târgumureșene 2019 avea/are alocată suma de 400.000 de lei (exact: 399.990 lei) pentru “evenimente/spectacole/recitaluri în limbile română şi maghiară” care au avut loc în cadrul manifestării.
În fapt, pentru plata spectacolelor la Zilele Târgumureșene, Primăria a disponibilizat aproape 1 milion de lei (exact: 978.243,34 lei), echivalentul a peste 206.000 de euro. Adică s-a propus să se cheltuie din bugetul orașului 400.000 de lei, s-a cheltuit 1 milion de lei. De 2,5 ori mai mult decât a decis Consiliul Local Târgu Mureș – precizare: msnews deține dovezile, prin documente oficiale, ale sumelor prezentate în această scriere.
Strategia a fost clasică, doar cei plătiți să investigheze spețe de acest fel mimează că n-au observat-o. Contractual, banii au fost disimulați în alte manifestări – adică unele din cele 67 (!) de contracte semnate pentru plata artiștilor prezenți la Zilele Târgumureșene prevăd că aceștia nu cântă în cadrul Zilelor Târgumureșene (deși au cântat exact în aceeași perioadă de timp și aceeași locație), ci în cadrul unor manifestări denumite altfel (detalii AICI).
Cine vă apără pe dumneavoastră, cei care plătiți taxe și impozite în Târgu Mureș, în fața acestor decizii autocrate ale executivului administraței publice din oraș (care administrează și dispune de resursele financiare şi de bunurile orașului)? Păi… cei pe care i-ați ales, consilierii locali.
Dacă vă interesează cum sunt cheltuiți banii voștri, poate-i întrebați de ce se întâmplă asta, de ce nu i-au nicio poziție în privința acestei strategii prin care deciziile lor sunt reduse la ZERO de autoritatea executivă (alt caz similar aveți AICI).
Cătălin VISCHI
1 comment
Si consilierii , mai putin 2-3, voteaza mereu ce vrea ala ca sa prinda si ei contracte pe primarie, pe firmele lor, pe ale partidului lor sau pe firmele rudelor de consilieri.