BANII DIN GUNOI – Primăria Târgu Mureș a scos la licitație salubrizarea stradală și oferă până la… 105 milioane de lei în 2 ani

0
451

SALUBRIZARE TÂRGU MUREȘ. Deși administrația publică din Târgu Mureș a stopat în 15 iunie 2020 contractul pentru salubrizarea stradală cu operatorul Salubriserv SA – acesta fiind expirat și, conform legii, nemaiputând fi prelungit – și a semnat un nou contract cu sereleul Sylevy Salubriserv din Ceuașu de Câmpie, acum, la o lună de la transferul serviciului către noul operator (care prestează mai deplorabil decât vechiul operator, deși inițial era greu de crezut că se poate), a fost introdus în licitație publică deschisă un nou contract de salubrizare stradală. Să vedem care e explicația…

 

Contractul cu Sylevy Salubriserv

 

Contractul în baza căruia Sylevy Salubriserv operează serviciul de salubritate stradală și transport deșeuri în municipiul reședință de județ a fost semnat în urma unei proceduri de negociere directă, din cauza situației speciale (stare de urgență/alertă, cumulat cu aspectul deja semnalat, respectiv expirarea contractului și a prelungirii acestuia cu Salubriserv).

 

Mai simplu spus, s-au cerut oferte de la câțiva operatori (nu și de la Salubriserv!). Cei de la Sylevy au câștigat “concursul de oferte”, spunând că prestează un an pentru suma de 31,7 milioane de lei + TVA (exact: 31.700.615,09 lei + TVA), adică o sumă mai mică cu vreo 100.000 de lei decât pragul maxim estimat de Primărie.

 

Acești bani sunt plătiți de Primărie și de cetățeni (prin semnatarii contractelor, în cea mai mare parte asociații de locatari și firme). În consecință, administrația publică a decis că Sylevy, firma controlată de frații Ilyes, este cel mai nimerit sereleu să presteze această muncă. OK, ura și la tomberon!

 

Numai că acest contract prin negociere directă are valabilitate de un an, sau până la desemnarea unui operator prin procedură de licitație publică. Așa că acum asta se petrece: o licitație publică prin care Primăria oferă serviciul printr-un contract pe 2 ani, sau până când ADI Ecolect (controlat de Consiliul Județean Mureș) va decide, tot în urma unei licitații publice, un câștigător pentru zona 2, din care face parte și municipiul Târgu Mureș.

 

Cât se dă și ce se cere

 

Pentru noul contract, Primăria Târgu Mureș oferă… mai mult decât îi oferise inițial lui Sylevy, respectiv contractul pe 2 ani fiind de cel mult 105,5 milioane de lei (mai exact, suma anuală este cuprinsă între cel puțin 31.803.282 de lei și cel mult 48.406.302,85 lei, sumă la care se adaugă TVA).

 

Firma care va câștiga licitația și va efectua salubrizarea stradală în municipiul Târgu Mureș trebuie să fie dotată cu cel puțin 25 de utilaje (14 pentru colectarea și transportul deșeurilor și 11 pentru salubrizarea stradală): 10 gunoiere; 2 utilaje pentru ridicarea deșeurilor de pe platformele ghenelor subterane; 2 utilaje pentru ridicarea deșeurilor de pe platforme clandestine; 3 autoperii mari; 2 autoperii medii; 2 autoperii mici; 2 autocompactoare de 7 mc; 2 multifuncţionale pentru măturat/spălat.

 

Firmele pot depune oferte până în 19 august, iar criteriul de atribuire al contractului este „Cel mai bun raport calitate-preț” (unde prețul are o pondere de 85%, iar normele de poluare, de 15%). La final de scriere, o subliniere, un pronostic și o promisiune.

 

Sublinierea: din punct de vedere valoric/financiar, după preluarea serviciului de Sylevy tarifele/taxele au rămas aceleași, deși ritmicitatea de ridicare a gunoiului menajer de la populație a scăzut cu 50% (respectiv, acum se ridică gunoiul de pe platformele de suprafață, care sunt cele mai multe în oraș, din două în două zile).

Pronosticul: câștigătorul licitației va fi, deloc suprinzător, tot Sylevy Salubriserv, doar că acum va presta (la fel de prost) pe bani mai mulți.

Promisiunea: urmărim speța și vă informăm asupra deznodământului.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ