BANII LUI FLOREA – Cum i-a „crescut”, în 2018, primarului din Târgu Mureș un apartament în București și salariul cu 25%

0
1406
Dorin Florea, primarul municipiului Târgu Mureș
Dorin Florea, primarul municipiului Târgu Mureș

EDITORIAL. Sigur, să fii primar nu e ușor. E chiar foarte greu. Practic, poți să crezi chiar că-i extrem de greu. Ce mai, e greu tare, tare de tot. De aceea, ca primar, ești și recompensat pe măsură. De pildă, beneficiind de măsurile sociale luate de pesediști în ultimii doi ani, primarilor (indiferent de performanțele administrative) le-a crescut semnificativ salariul. Luau bani puțini, săracii, și erau predispuși. Sau indispuși.

 

De exemplu, primarului din Târgu Mureș, Dorin Florea, i-a crescut salariul net (în mână) din 2016 și până în 2018 (adică în ultimii 2 ani) cu 253%, de la 4.786 lei/lună (în 2016) până la 12.129 lei/lună (în 2018). Chiar și față de 2017, în 2018 salariul lui Florea a crescut cu 25%, de la 8.091 de lei/lună la 12.129 lei/lună.

 

Bogat în cuget și-n simțiri

 

Așa cum știți, însă, primarul Florea nu prea pune preț pe bani și proprietăți. El n-are nimic: nici case, nici terenuri, nici mașini, nici conturi în bancă. Bine, până în 2014, când au început deranjurile cu ăștia cu anticorupția, avea (case, terenuri, economii etc.), însă de atunci încolo nu mai are. Tot ceea ce credeți că e al lui, este, de fapt, al soției sale. Totuși, Florea are ceva: bani dați împrumut (unei “persoane fizice”), 220.000 de euro, de prin 2010. Dar nu e niciun stres pe persoana fizică, nu stă primarul în mărunțișul ăla, doar are salariu suficient.

 

Am omis, totuși, o avuție a primarului Florea: mașinile. Până acum avea două (nu râdeți, alealalte nu-s ale lui): un Mercedes din 2011 și un Fiat de colecție, din 1968. Vă dau o veste proastă. Fiatul nu-l mai are. Nu se știe exact ce s-a întâmplat cu el, singura explicație e că s-a topit de la caniculă, pentru că nu l-a casat, nu l-a vândut, pur și simplu nu-l mai are.

 

Nu, nu l-a omis din vreo greșeală, pentru că ar însemna să fi comis vreo infracțiune, ori, se știe, primarul Florea n-a comis nicio infracțiune – știți, nu-i așa?, că “această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, cum ne-a-nvățat DNA.

 

În schimb, în locul Fiatului de colecție are o… remorcă. Bună și asta la ceva. Poți să duci lucruri, de exemplu. Și-a luat-o gata veche, produsă în 1991, probabil pentru că e un om econom (cu banii lui, cu ai orașului am observat că nu e, altfel n-ar fi cheltuit pe concerte gratuite 870.000 de euro doar anul trecut).

 

Să lăsăm însă remorca (poate și-a schimbat hobby-ul de la mașini de colecție la remorci de colecție) și să ajungem la ultima sa declarație de avere, cea aferentă anului 2018, când o simplă analiză comparativă indică faptul că edilului Florea i-a crescut un aprtament în București. Bine, nu e al lui, el, vă spuneam, de când cu ăștia de la DNA nu are nimic al lui, ci el al soției. Un apartament de 86 de metri pătrați în București, din care soția deține o jumătate, cealaltă jumătate o deține un/o anume Lobonțiu Alex(indescifrabil) – aaa, primarul, fiind doctor, nu dezminte, scrie ca un repetent la caligrafie, dar dacă ar fi ăsta singurul său păcat…

 

Pentru statisticieni, contabili și interesați, datorită Serviciului de Monitorizare msnews, pot să vă ofer câștigurile oficiale ale primarului Dorin Florea în ultimii 12 ani.

 

2007: 6.193 lei/lună (74.326 lei/an)

2008: 5.318 lei/lună (63.286 lei/an)

2009: 6.276 lei/lună (75.316 lei/an)

2010: 5.587 lei/lună (67.045 lei/an)

2011: 3.141 lei/lună (37.694 lei/an)

2012: 3.307 lei/lună (39.693 lei/an)

2013: 3.642 lei/lună (43.704 lei/an)

2014: 3.763 lei/lună (45.156 lei/an)

2015: 4.111 lei/lună (49.378 lei/an)

2016: 4.786 lei/lună (57.432 lei/an)

2017: 8.091 lei/lună (97.097 lei/an)

2018: 12.129 lei/lună (145.548 lei/an)

 

TOTAL: 796.215 lei în 12 ani

 

 

 

Practic, asta am vrut să vă informez cu prezenta scriere: că primarului Florea i-a crescut anul trecut un apartament în București, salariul cu 25% (adică lua 2.600 de euro în mână, lună de lună, ca să presteze pentru dezvoltarea orașului) și că în ultimii 12 ani a încasat vreo 800.000 de lei doar din salariul de primar. Ceea ce nu-i ușor, spuneam. Să fii primar. “Situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

 

Cătălin VISCHI

 



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here