Bumerangul care ne ”leagă”
LOVE. Spui că ești bine. Îmi povestești cât de fericită ești, cât de iubită te simți în brațele altcuiva. Îți construiești un zid din cuvinte, iar eu ascult. Îți joci rolul până la capăt, cu zâmbetul tău, cu liniștea pe care o afișezi. Și totuși… mă suni. Mereu mă suni.
E un joc ciudat între noi: tu fugi, dar te întorci; îți iei avânt, dar revii; mă alungi cu vorbele tale, dar mă cauți cu inima. Ca un bumerang pe care îl arunci departe, convinsă că a dispărut, doar ca să-l vezi venind înapoi, mai aproape, mai viu ca niciodată.
Îmi spui că, dacă îți arăt adevărul, te vei supăra și n-ai să mă mai cauți. Dar apoi tăcerea nu te lasă. Și te aud din nou. Și-mi trimiți chiar și cântecul care vorbește despre noi doi, despre dorința de a fugi și blestemul dulce al revenirii.
Adevărul e simplu: indiferent cât te minți, indiferent câte brațe te primesc, inima ta știe unde e acasă. Și nu o spun ca un reproș, nu o strig ca pe o rană. O spun cu liniștea celui care a înțeles.
Pentru că dragostea dintre noi nu e un drum drept, nu e o poveste ușoară. E un cerc. E o forță care refuză să se rupă. E un bumerang. Și chiar dacă te prefaci că mă arunci departe, mă vei regăsi mereu.
Nu te judec, nu te învinovățesc. Te iubesc exact așa cum ești: contradictorie, fugară, vulnerabilă, dar totuși prinsă în vraja noastră. Și știu că, oricât ai încerca să spui că ești fericită altundeva, adevărul din ochii tăi și tăcerea dintre cuvintele tale îți vor aminti mereu un singur lucru: că noi doi suntem imposibil de uitat.
Pentru că iubirea noastră, chiar și ascunsă, chiar și negată, se întoarce întotdeauna. Ca un bumerang.
Nu mă crezi? Ascultă AICI
