Când crezi că ai prea puțin, amintește-ți cât valorează ceea ce ai

LIFE. O dimineață în care te trezești sănătos, oamenii dragi pe care îi poți strânge în brațe și puterea de a merge pe picioarele tale sunt motive de recunoștință pe care rutina ne face să le uităm. Uneori, suntem atât de preocupați de ceea ce ne lipsește, încât nu mai vedem cât de mult avem deja.

În fiecare dimineață îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a mai dat o zi. Că sunt sănătos, că am copiii și nepoata lângă mine, că am un loc de muncă unde să mă duc și că pot ajunge până acolo fără ajutor. Nu spun asta pentru că viața mea ar fi lipsită de griji. Am și eu probleme, nemulțumiri, zile grele și lucruri pe care mi le doresc. Dar, înainte de toate, am motive să fiu recunoscător.

Poate că aici greșim cel mai des: ne începem ziua făcând inventarul lipsurilor. Ce n-am cumpărat, ce n-am reușit, cât mai avem de plătit, cine ne-a supărat și de ce altuia pare să-i meargă mai bine. Până să ne bem cafeaua, am și găsit suficiente motive să fim nemulțumiți. Rareori ne oprim să observăm că ne-am ridicat singuri din pat, că putem vedea lumina de la fereastră, că putem auzi glasul unui copil și că avem puterea să ne începem ziua.

Să poți merge pare ceva banal până când fiecare pas devine un efort. Să te poți îmbrăca singur pare firesc până când ai nevoie de cineva să te ajute. Să ieși din casă când dorești pare un lucru prea mic pentru a merita recunoștință, până când ajungi să privești lumea de la fereastra unei camere din care nu poți pleca. Sunt libertăți pe care le folosim zilnic, fără să ne gândim cât de mult înseamnă.

La fel se întâmplă cu oamenii dragi. Ne obișnuim să-i avem aproape. Uneori le răspundem grăbit, amânăm un telefon, o vizită sau o îmbrățișare, convinși că vom găsi timp mai târziu. Numai că timpul petrecut cu ei merită atenția noastră acum. O masă împreună, râsul unui copil, o nepoată ținută în brațe sunt momente din care se construiește viața pe care, într-o zi, ne vom dori să o retrăim.

Și munca poate deveni un motiv de recunoștință, chiar dacă uneori ne obosește. Desigur, avem dreptul să ne dorim condiții mai bune, un salariu mai mare și respect pentru ceea ce facem. Dar faptul că avem unde să mergem dimineața, că putem fi utili și că avem puterea de a ne câștiga existența înseamnă mult. Pentru cineva care își caută de luni întregi un serviciu sau care ar vrea să muncească, dar sănătatea nu-i permite, dimineața noastră obișnuită poate fi o dorință greu de împlinit.

Recunoștința nu ne cere să renunțăm la ambiții. Putem să vrem mai mult și, în același timp, să prețuim ceea ce avem. Putem să luptăm pentru o viață mai bună fără să tratăm viața de astăzi ca pe un eșec. Este o diferență mare între a spune „vreau să merg mai departe” și a trăi cu sentimentul că nimic din ceea ce ai nu este suficient.

Iar sănătatea merită să stea în centrul acestei recunoștințe. Când ne simțim bine, ne consumăm pentru lucruri care par decisive: o ceartă, o achiziție amânată, o comparație cu altcineva. Când apare o problemă serioasă de sănătate, prioritățile se schimbă brusc. Ne dorim să dispară durerea, să primim un rezultat bun, să ne întoarcem acasă și să ne putem relua viața. Abia atunci vedem cât de prețioasă era o zi pe care înainte o numeam „obișnuită”.

Nu trebuie să așteptăm un asemenea moment pentru a înțelege. Putem învăța să ne privim viața cu mai multă atenție chiar de astăzi. Să ne bucurăm că putem merge. Să-i ascultăm pe cei dragi fără să fim mereu cu gândul în altă parte. Să avem grijă de sănătatea noastră și să nu mai amânăm toate bucuriile pentru vremea în care vom avea mai mulți bani, mai mult timp sau mai puține probleme.

Mâine dimineață, grijile vor fi probabil tot acolo. Dar înainte să le lași să-ți ocupe întreaga zi, acordă-ți un moment pentru ceea ce merge bine în viața ta. Ridică-te, privește în jur și amintește-ți cine te așteaptă, cine te iubește și ce poți face prin propriile puteri. Poate vei descoperi că ai motive de recunoștință pe care, până ieri, nici nu le mai vedeai.

Eu pentru acestea îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare dimineață. Pentru încă o zi, pentru sănătate, pentru ai mei și pentru puterea de a-mi vedea de viață. Și da, pentru mine nimic nu contează mai mult decât să fiu sănătos. Pentru că vreau să fiu acolo: lângă copiii mei, lângă nepoata mea, în toate acele zile simple care înseamnă atât de mult.