Când sufletul tău e vândut pe bucăți de tăcere
LIFE. Sunt momente în viață când, din prea multă bunătate sau dintr-un suflet care nu știe să spună „nu”, ajungi să dai din tine până te golești. Alergi să fii acolo pentru alții, pentru durerile lor, pentru problemele lor, pentru luptele lor. Le oferi timp, energie, resurse… și mai ales bucăți din tine, bucăți din sufletul tău. Fără să ceri ceva în schimb. Pentru că așa ești tu – un om bun, care crede că dacă poate ajuta, trebuie să o facă.
Și totuși… ce faci când, după ce-ai salvat pe toți ceilalți, descoperi că nu mai ai pe nimeni care să te salveze pe tine?
Ce faci când te trezești într-o zi că ai uitat să te mai îngrijești de tine? Că ai uitat să-ți trăiești viața, alergând prin și pentru viețile altora? Că timpul a trecut pe lângă tine, iar tu l-ai risipit pe oameni care n-au stat nici măcar o secundă să se întrebe dacă ești bine?
E greu să accepți că nu toți cei pe care i-ai ajutat îți vor fi alături când vei avea nevoie. Unii te vor uita. Alții te vor părăsi. Iar cei mai dureroși… vor fi cei care te vor trăda. Și în toată tăcerea aia apăsătoare, vei înțelege că a ajuta nu trebuie să însemne a te sacrifica. Că nu e egoism să-ți pui și tu sufletul la adăpost. Că și tu meriți grijă. Iubire. Respect. Timp.
Poate că nu e întâmplător că astăzi în Joia Mare ne gândim la acest subiect. Ziua în care ne amintim de trădarea lui Iuda – cel care l-a vândut pe Isus pentru niște arginți. Un gest care răsună peste veacuri, nu doar ca simbol al trădării, ci și ca avertisment: uneori, cei în care ai crezut cel mai mult sunt cei care te rănesc cel mai adânc.
Azi, când ne apropiem de Înviere, merită să ne întoarcem și spre noi înșine. Să ne iertăm că am dat prea mult. Să ne promitem că nu ne mai uităm pe noi în drumul spre ceilalți. Și mai ales… să ne reamintim că fiecare suflet merită și iubire, dar și protecție.
De azi înainte, învață să te alegi și pe tine. Pentru că tu ești singura persoană care va fi cu tine… până la final.
