Cât vor plăti românii în plus la gaze după interzicerea centralelor de apartament

SCHIMBĂRI. Adio, centrale de apartament cu gaz! Montarea lor va fi interzisă, conform unei legi adoptate de Parlament. Înlocuirea va costa, însă, foarte mult. Până să se aplice interdicția, Uniunea Europeană pregătește o taxă pentru emisiile de carbon produse de centrale, care s-ar putea aplica peste doi ani.

În România, o locuință din trei este încălzită prin centrale de apartament.
„La momentul respectiv, acum un an și jumătate, a fost cel mai eficient din punct de vedere energetic. Cred în această idee de sustenabilitate pe termen lung din punct de vedere energetic”, ne-a spus Mihai Branga, locatar.
Mihai Branga are o centrală cu o clasă energetică înaltă. Chiar și așa, peste 16 ani, dacă se va strica, nu o va putea repara sau înlocui cu una nouă. Va trebui să se branșeze la sistemul de încălzire centralizat sau să investească în surse de energie curată.

„România trebuie să se alinieze directivelor europene. Energia, în mare parte, provine acum, în sectorul rezidențial, din combustibili fosili. Pompele de căldură, panourile fotovoltaice pot crește randamentul de producție și practic decarbonăm și eficientizăm locuințele noastre din punct de vedere termic, reducând astfel și costurile facturilor. Randamentul unei pompe de căldură, în acest moment, este cel mai mare dintre toate sursele de căldură”, a explicat Adrian Vintilă, expert în energie.

Doar că toate soluțiile propuse costă de cel puțin patru ori mai mult decât centralele termice. De exemplu, la o casă de 150 de metri pătrați, o pompă de căldură cu eficiență foarte mare costă în jur de 15.000 de euro, iar o centrală termică – 3.500 de euro. Și prețul unui apartament ar crește cu 4.000 de euro dacă blocul ar folosi sisteme fotovoltaice sau pompe de căldură.
„Costul unui apartament precertificat verde în ansamblurile rezidențiale noi este un pic mai ridicat față de cele vechi, cele convenționale. Undeva la 15-20 de procente în plus la costul final al apartamentului”, a precizat Cătălin Angheluță, dezvoltator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare