CINE-MPARTE, PARTE-ȘI FACE – Află cum se împart peste 15 milioane de lei pentru drumurile din Mureș

BANI PENTRU DRUMURI. În anul 2020, sumele provenind din Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) și repartizate județului Mureș cu destinația drumuri vor fi împărțite în următorul mod: 91,17% pentru drumurile județene și 8,83% pentru drumurile comunale. Repartizarea a fost decisă de forul deliberativ al județului, respectiv Consiliul Județean Mureș.

 

Astfel, din suma totală de 15,35 milioane de lei (exact: 15.356.000 lei) prevăzută în acest scop, pentru asigurarea cheltuielilor de întreținere și reparații a drumurilor județene a fost repartizată suma de 14 milioane de lei, iar pentru durmuri comunale 1,3 milioane de lei (exact: 1.356.000 lei).

 

În privința drumurilor comunale, banii au fost repartizați pentru doar 89 de UAT-uri din cele 102 UAT-uri (și satele aparținătoare de municipii sau orașe sunt considerate eligibile, drumurile acestora având regim de drumuri comunale – în acest sens, primesc finanțări pentru întreținerea drumurilor din satele aparținătoare și 10 din cele 11 UAT-uri urbane, singurul nefinanțat fiind municipiul reședință de județ, Târgu Mureș).

 

Discrepanța dintre alocările financiare către drumuri județene și drumuri comunale este argumentată prin starea tehnică, traficul și lungimea drumurilor (în principal, aceste trei considerente stau la baza deciziei oficiale privind modul în care se împart banii), însă parcă e prea mare în județul Mureș – pentru comparație, în acest an, în Maramureș împărțirea a fost de 80% pentru drumuri județene și 20% pentru drumuri comunale (pentru care s-au alocat 2,6 milioane de lei, adică de două ori mai mult decât în județul Mureș).

 

Repartizarea pe localități a sumei de 1,3 milioane de lei pentru drumurile comunale s-a făcut, cele 89 de UAT-uri urmând să încaseze sume derizorii, cuprinse între 14.000 de lei și 16.000 de lei, cu excepția comunei Sânger care va primi 20.000 de lei. Aveți detalii pentru fiecare localitate în fotografia atașată (click pe foto pentru a mări).

 

Liviu DAMIAN

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare