CINEMA – Thriller inspirat dintr-o întâmplare reală, prezentat în premieră la Târgu Mureș, în prezența regizorului și a actriței Elena Purea

0
116

PREMIERĂ. Sâmbătă, 24 iulie 2021, de la ora 19.00, la Cinema Arta Târgu Mureș, este prezentant în premieră “Tata mută munții”, un thriller inspirat dintr-o întâmplare reală, în regia lui Daniel Sandu, regizorul muti-premiatului său lungmetraj de debut, “Un pas în urma serafimilor”, film care explorează experiențele chinuitoare ale unui tânăr, preot în devenire, într-un seminar ortodox. La premiera din Târgu Mureș vor fi prezenți regizorul Daniel Sandu (care semnează și scenariul) și actrița din rolul principal, Elena Purea.

 

The Hollywood Reporter consemna: “În Tata mută munții, un film de aventură care-și păstrează inima în tradiția modernă a dramelor românești însă are potențialul să atragă un public larg, accentul cade din nou pe conflictele interioare ale personajelor cu un dramatism perfect conturat”.

 

Inspirat dintr-o întâmplare reală, “Tata mută munții” surprinde momentul în care Mircea Jianu, un fost ofițer de informații, află că fiul său a fost declarat dispărut în munți și se duce în grabă spre locul tragediei, ca orice părinte îngrijorat, în speranța că-l va găsi pe tânăr viu și nevătămat. După câteva zile de căutări zadarnice, Mircea decide să-și adune propria echipă de salvatori, intrând în conflict cu echipa locală. Încet încet, tatăl care, în frământarea lui refuză să accepte evidența, devine prizonierul unei bătălii încrâncenate dintre om și natură.

 

În distribuția filmului (4K), actorii Adrian Titieni, Valeriu Andriuță, Judith State, Tudor Smoleanu, Elena Purea și Radu Botar. Imaginea îi aparține lui Tudor Vladimir Panduru, scenografia Simonei Pădurețu, iar montajul lui Mircea Olteanu, Tudor Reu fiind producătorul executiv al filmului. Muzica de pe coloana sonoră este semnată de Petre Ioan Bog, compozitor de origine română, rezident în Los Angeles.

 

Andrada VLAS



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ