CINSTIRE – Bustul protopopului de Sighișoara din perioada interbelică va fi montat în curtea Catedralei „Sfânta Treime”

DECIZIE. Un bust al preotului Emilian Stoica (foto mare dreapta), al optulea protopop al Sighișoarei (au fost 12, din anul 1771 și până acum), va fi instalat în curtea Catedralei „Sfânta Treime” (practic, aceasta nu este o catedrală, fiind sediul unui protopop și nu a unui episcop, dar este cunoscută de localnici sub această improprie denumire), pe care a ridicat-o în perioada interbelică, în doar 2 ani și jumătate (mai 1934 – octombrie 1937).

 

Biserica „Sfânta Treime” din Sighișoara (foto mare stânga) este amplasată pe malul nordic al râului Târnava Mare, pe o porțiune a fostului Parc Elisabeta, teren care a aparținut orașului, dar inițial s-a dorit construirea sa în centrul urbei. Edificiul a fost proiectat în stil neo-bizantin de arhitectul Dumitru Popescu Gopeș și în cel mai înalt punct al turnului are 41,5 metri.

 

Finanțarea necesară, una semnificativă la acea vreme, peste 12 milioane de lei, a provenit, în cea mai mare parte din vânzarea lemnului din pădurea bisericii și din donații  – o parte din banii strânși s-au pierdut în urma falimentului Băncii Târnăveana. Biserica a fost renovată în ultimii ani ai regimului comunist (1980-1984).

 

Emilian Stoica a condus Protopiatul Sighișoara timp de 29 de ani (în perioada 1926-1955) și a slujit ca preot 55 de ani (până în 1968). De asemenea, a fost senator al Partidului Poporului (condus de generalul Alexandru Averescu) și a fost implicat în viața socială a orașului, fiind și profesor de religie și președintele Societății Astra. Preotul Emilian Stoica a murit în anul 1972, la vârsta de 88 de ani.

 

Andrada VLAS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultimele articole

Articole Similare