Cioburi de suflet
LOVE. Ai venit la mine îmbrăcată într-o rochie albă, desculță, cu lacrimi în ochi și cu sufletul în mână. Te-am văzut, ți-am zâmbit și ți-am spus : “Hei, ce faci ? Vino mai aproape..De ce plângi?” . Nu ai spus nimic, ai deschis palmele și mi-ai arătat cioburile tale de suflet.
Am zâmbit și ți-am spus “Dă-le încoace, le punem la loc… de ce te temi?”
Tremurând, mi l-ai întins și ai spus “Oare poți face ceva cu el? Nu cred că mai poate cineva…”
Zâmbind, l-am luat ușor în mână și m-am apucat de lipit. Luam bucăți din sufletul meu și le puneam pe locurile din care alții, pe care îi credeai apropiați, au smuls câte o parte pentru binele lor. Bucată cu bucată am reconstruit sufletul frumos și pur pe care îl văzusem între cioburile pe care mi le-ai arătat prima data. Bucată cu bucată, ale tale peste ale mele, reconstituiau lumea frumoasă din care odată, demult, ai plecat. Bucată cu bucată din sufletul meu dipăreau și reapăreau în al tău. Deveneai tot mai luminoasă, mai frumoasă. Rochia ta devenea strălucitoare, picioarele nu mai erau desculțe, deveneai admirată, iubită, adorată. Bucățile mele de suflet continuau să meargă în completarea celor care lipseau din al tău și încet, încet fiecare parte lipsă dispărea. Tu nu realizai direct de unde venea completarea, dar o acceptai pentru că simțeai că ți bine.
Mă bucuram când te vedeam din ce în ce mai bine și nu mai țineam seama de mine… Nu simțeam că încep să lipsească bucăți din mine sau… sau nu îmi păsa. Doream să te văd zâmbind, doream să te știu fericită și cu sufletul împăcat. Te-ai ridicat, ai prins curaj, ai prins aripi și ai început să zbori.
E te priveam de jos de data asta și mă bucuram pentru tine. Mă simțeam ATÂT de obosit dar și de fericit pentru că eram convins că odată unite, sufletele noastre vor fi fericite.
Până in ACEA ZI. Acea zi în care ai observant că eu nu mai aveam sufletul, că rămăsesem gol ajutându-te pe tine să fi împlinită. Sper deosebire de tine care atunci când ai venit mai aveai niște cioburi, în neatenția mea dar și în dorința de a te face BINE nu am obsevat că folosisem tot sufletul meu pentru a te face fericită.
Mi-ai spus “MERIT MAI MULT… ADIO! Nu am ce face cu un om golit de suflet ca tine…”. Și ai plecat…
Am rămăs cu un zâmbet amar… Îți dădusem sufletul. Dar nu, nu doare. Când rămâi fără suflet, nu mai ai cum să suferi.
SĂ FII FERICITĂ ! Și dacă vei observa cicatrici pe sufletul tău să știi că acolo sunt părțile din sufletul meu care l-au făcut pe al tău ceea ce e azi.
