COMPETIȚIE MONDIALĂ – Echipa de descarcerare și prim ajutor a ISU Mureș participă la World Rescue Challenge 2019
PRIM AJUTOR. Echipa reprezentativă de descarcerare și prim ajutor a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Horea al Județului Mureș participă, în perioada 12-15 septembrie, în localitatea La Rochelle (Franța), la World Rescue Challenge 2019, competiția la care se întrec cele mai bune echipaje de prim ajutor și descarcerare din lume – de regulă, media echipelor participante este de peste 30, atât pe segmentul descarcerare, cât și pe cel de traumă.
Aceasta este cea de-a 20-a ediție a World Rescue Challenge (Competiţia Mondială de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat), o competiție la nivel mondial, care se desfășoară anual, începând din anul 1999. În anul 2017, competiția, organizată de World Rescue Organisation, a avut loc în Târgu Mureș.
Andrada VLAS