Conștientizare globală: 29 august – Ziua internațională împotriva testelor nucleare

CONȘTIENTIZARE. Ziua internațională împotriva testelor nucleare este marcată anual pe 29 august la nivel mondial, pentru a sublinia efectele devastatoare ale testelor cu arme nucleare.

Această zi a fost instituită oficial pe 2 decembrie 2009, în cadrul celei de-a 64-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin adoptarea în unanimitate a Rezoluției 64/35. Rezoluția subliniază importanța conștientizării și educării publicului cu privire la efectele exploziilor nucleare și necesitatea încetării acestora, având ca scop final realizarea unei lumi fără arme nucleare.

Un moment simbolic în lupta împotriva testelor nucleare a avut loc pe 29 august 1991, când președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, a emis un decret prin care a închis poligonul de teste nucleare de la Semipalatinsk. În acest poligon, timp de 40 de ani, în perioada Uniunii Sovietice, au fost efectuate peste 450 de explozii nucleare, atât terestre, cât și subterane, cu o putere cumulativă ce depășește de 2.500 de ori puterea bombei nucleare aruncate la Hiroshima.

Principalul instrument internațional pentru interzicerea testelor nucleare este Tratatul privind interzicerea totală a testelor nucleare (CTBT), negociat la Geneva între 1994 și 1996. Tratatul a fost adoptat de Adunarea Generală a ONU pe 10 septembrie 1996, dar nu a intrat încă în vigoare din cauza nesemnării sau neratificării sale de către anumite state cu programe nucleare esențiale.

România a semnat Tratatul CTBT pe 24 septembrie 1996 și l-a ratificat pe 4 octombrie 1999. Până în prezent, 185 de state membre ale ONU au semnat tratatul, iar 170 dintre acestea l-au ratificat. Începând din 2013, România este reprezentată în Grupul Persoanelor Eminente, un organism creat pentru a sprijini intrarea în vigoare a Tratatului. În 2016, România a deținut președinția Comisiei Pregătitoare a Organizației Tratatului privind Interzicerea Totală a Testelor Nucleare (CTBTO), anul marcând și 20 de ani de la adoptarea Tratatului și înființarea Comisiei.

Ziua internațională împotriva testelor nucleare a fost celebrată pentru prima dată în anul 2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare