Conștiința umană ar putea exista fără neocortex? Un neurolog britanic contestă una dintre teoriile fundamentale ale neuroștiinței
STIINȚĂ. Una dintre cele mai fascinante întrebări ale științei moderne continuă să rămână fără un răspuns definitiv: de unde apare conștiința umană? Cum ajunge un organ format din miliarde de neuroni să genereze senzația că existăm, gândim și percepem lumea din jurul nostru?
O nouă analiză publicată în revista Neuroscience & Biobehavioral Reviews aduce în prim-plan o ipoteză care contrazice una dintre cele mai influente teorii ale neuroștiinței contemporane.
Autorul studiului, neurologul britanic Peter Coppola, susține că originea conștiinței nu trebuie căutată în neocortex, partea cea mai evoluată și mai recentă a creierului uman, ci în structuri mult mai vechi aflate în profunzimea creierului.
În prezent, teoria dominantă afirmă că experiența conștientă este produsă în principal de neocortex, regiunea responsabilă pentru limbaj, raționament, planificare și procesarea informațiilor complexe. Această zonă este considerată una dintre cele mai sofisticate structuri dezvoltate de evoluție.
Coppola argumentează însă că dovezile acumulate în ultimele decenii indică un rol mult mai important al subcortexului, un ansamblu de structuri aflate sub neocortex și prezente în creierul vertebratelor de sute de milioane de ani.
Printre acestea se numără hipotalamusul, care reglează funcții esențiale precum somnul și apetitul, trunchiul cerebral, responsabil de respirație și ritmul cardiac, precum și ganglionii bazali, implicați în controlul mișcării și în anumite procese cognitive.
Aceste regiuni sunt considerate mult mai vechi din punct de vedere evolutiv și există într-o formă sau alta la numeroase specii de animale. Potrivit noii ipoteze, ele ar putea constitui baza fundamentală a experienței conștiente, în timp ce neocortexul ar adăuga nivelurile superioare de analiză, reflecție și gândire abstractă.
Unul dintre argumentele invocate de cercetător provine din cazuri medicale rare. Există persoane născute cu dezvoltare sever redusă a neocortexului sau care au suferit intervenții chirurgicale extinse asupra acestuia și care continuă să manifeste reacții și comportamente asociate conștiinței.
Aceste observații ridică întrebări importante despre rolul exact al neocortexului și despre posibilitatea ca experiența subiectivă să fie generată, cel puțin parțial, de structuri cerebrale mai profunde.
Totuși, teoria rămâne controversată. Mulți neurologi consideră în continuare că neocortexul joacă un rol central în apariția conștiinței umane complexe și că exemplele clinice existente nu sunt suficiente pentru a răsturna modelul dominant.
Deocamdată, studiul nu oferă un răspuns definitiv, dar contribuie la o dezbatere care durează de secole. Ceea ce pare tot mai clar este că relația dintre conștiință și creier este mult mai complexă decât s-a crezut inițial.
În ciuda progreselor spectaculoase din neuroștiință, conștiința rămâne unul dintre cele mai mari mistere ale științei. Iar întrebarea dacă esența experienței umane se naște în cele mai evoluate regiuni ale creierului sau în structuri mult mai vechi și mai profunde continuă să provoace cercetătorii din întreaga lume.
