CONTRACT – Peste 150.000 de euro pentru tăieri de arbori în Târgu Mureș
SUPLIMENT LA… TĂIERI. De regulă, în Târgu Mureș contractul anual pentru așa-numita toaletare a arborilor era până acum de aproximativ o jumătate de milion de lei. În acest an, generozitatea administrației publice locale a dat pe din afară, contractul cu sereleul local Atlantis Com fiind de peste 640.000 de lei. Cei care au crezut că acesta este pragul maxim s-au înșelat.
Anul viitor, cuantumul contractului pentru tăieri de arbori în municipiu va fi semnificativ mai mare (de altfel, cam toate contractele aferente anului 2019 pe care le semnează în acest final de an primarul Dorin Florea în numele administrației locale sunt mai mari decât cele precedente, probabil are informații că urmează un an bun, în care peste bugetul local se va revărsa numai lapte, miere și bani, mulți bani).
În fine, informația-i asta: contractul pentru toaletări de arbori pe care Primăria Târgu Mureș l-a semnat în 6 decembrie 2018 cu firma locală Atlantis Com SRL, specializată în întreținere peisagistică este în cuantum de 153.183 de euro + TVA (respectiv, 713.837 de lei + TVA). La sfârșitul anului trecut, firma care va tăia arbori pe parcursul anului 2019 în Târgu Mureș nu avea niciun angajat.
Sereleul Atlantis Com a mai prestat lucrări publice pentru Primăria Târgu Mureș, fiind o abonată fidelă pentru lucrările de toaletare a arborilor – în 2012 (în asociere cu alt sereleu local, VerdiInvest), a prestat în cuantum de peste 316.000 de lei, în 2013 a executat un contract în valoare de aproape 560.000 de lei (pentru servicii de întreținere a zonelor verzi din cartierele de locuit), iar anul acesta, doar în 8 martie, 11 aprilie și 25 mai, a fost plătită pentru servicii de întreținere și amenajare spații verzi în baza a cinci facturi care însumează 640.066,43 lei.
Ideea de bază a scrierii e că s-a livrat și acest serviciu public, pe bani mai mulți decât în anii precedenți, deci copacii o să fie tunși mai mult, mai frumos, cu freze moderne…
Cătălin VISCHI