CONTRACT SEMNAT – Finanțare nerambursabilă de 12 milioane de lei pentru reabilitarea și mansardarea “Școlii germane” din Târgu Mureș

REABILITARE ȘCOALĂ. Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ștefan, a semnat contractul de finanţare al proiectului care vizează reabilitarea, consolidarea și mansardarea Şcolii Gimnaziale „Friedrich Schiller” din Târgu Mureş (fosta Școală Generală nr. 16).

 

Valoarea totală a proiectului este de 12,5 milioane de lei (exact: 12.496.170,82 lei), cea mai mare parte a banilor (aproape 12 milioane de lei) provenind din fonduri europene nerambursabile (prin Programul Operaţional Regional – POR – 2014-2020) – restul banilor (cofinanțarea de 2% și cheltuielile neeligibile, care totalizează peste 578.000 de lei), urmând să fie asigurați din bugetul orașului.

 

Școala, situată în cartierul Aleea Carpaţi, a fost construită în timpul regimului comunist, în urmă cu 51 de ani, și este singura din oraş cu predare în limbile română, maghiară şi germană, fiind cunoscută de localnici și sub denumirea „Şcoala germană” (gimnaziul poartă denumirea „Friedrich Schiller” de la sfârșitul anului 2005).

 

* Foto: Şcoala Gimnazială „Friedrich Schiller” Târgu Mureş

 

Andrada VLAS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare