CONTRACT SEMNAT – În Reghin, 10 autobuze noi și 4 kilometri de străzi și trotuare reabilitate printr-o finanțare nerambursabilă de 5,6 milioane de euro

INVESTIȚIE. Autoritatea publică din municipiul Reghin (prin primarul Maria Precup) a semnat cu ADR Centru (prin directorul general Simion Creţu) contractul de finanţare pentru achiziția a 10 autobuze hibrid noi (în acest moment parcul auto din Reghin este compus din 8 autobuze cu o vechime medie de peste 17 ani), precum și reabilitarea/modernizarea a 4,1 kilometri de străzi și a 3,5 kilometri de trotuare.
Contractul de finanţare a fost semnat la Alba Iulia (unde este sediul ADR Centru). Valoarea totală a proiectului este de 31,7 milioane de lei (exact: 31.709.344,61 lei, echivalentul a 6,6 milioane de euro), din care peste 26,7 milioane de lei (echivalentul a 5,6 milioane de euro) o constituie finanțare nerambursabilă (23.225.894,42 de lei din fonduri europene și 3.552.195,58 de lei din bugetul național, prin MDRAP).
Contribuția municipalității la finanțarea proiectului este de 4,9 milioane lei (cofinanțarea cheltuielilor eligibile, plata integrală a cheltuielilor neeligibile și TVA-ul – din care vor recupera 3,3 milioane de lei). Data limită pentru finalizarea proiectului este prevăzută la sfârşitul anului 2023, a precizat ADR Centru (precizare msnews: din documentele aceleiași instituții, data de finalizare este 30 noiembrie 2022).
Străzile care vor fi asfaltate/modernizate sunt Axente Sever, Ierbuș, Salcâmilor şi Câmpului (parțial) – în total, peste 4 kilometri (reţeaua de străzi a municipiului Reghin este formată din 154 de artere, cu o lungime totală de 93,4 kilometri, din care doar 75 de kilometri sunt asfaltate).
Liviu DAMIAN