CORONAVIRUS – Evoluția în județul Mureș în ultimele 24 de ore (surse oficiale): numărul persoanelor suspecte de infectare a crescut la 47

COVID-19. Conform comunicării oficiale, în judeţul Mureş, la momentul 31 martie, ora 13.00, în ultimele 24 de ore numărul persoanelor autoizolate la domiciliu a crescut cu 1.384 (acum sunt 5.609 persoane, în contextul în care 97 de persoane au ieșit din autoizolare) și numărul persoanelor aflate în spaţiile de carantină a crescut cu 35 (acum sunt 328, în contextul în care două persoane au ieșit din carantină).
De asemenea, în ultimele 24 de ore s-au mai înregistrat încă două persoane internate cu suspiciune de infecție cu cu noul coronavirus SARS-CoV-2, acum fiind 47 în județul Mureș, iar o persoană a fost mutată din izolare la domiciliu în carantină instituționalizată, întrucât nu a respectat prevederile legii.
În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au verificat, printre altele, modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 2.800 de persoane, iar 130 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate din județ au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență. Ca urmare a acțiunilor, pentru abaterile constatate au fost aplicate 198 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 362.000 de lei, majoritatea pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare.
Ieri, 30 martie 2020, Direcția de Sănătate Publică Mureș a controlat 3 unități de tip “market”, aplicând două amenzi în valoare totală de 4.600 lei pentru neefecturarea curățeniei și a dezinfecției și pentru lipsa substanțelor dezinfectante.
Andrada VLAS