CORONAVIRUS – Evoluția pandemiei în județul Mureș, stagnare pe linie la principalii indicatori (surse oficiale): mai sunt 23 de cazuri active

COVID-19. Vineri, 12 iunie 2020, ora 13.00. Acest bilanț al pandemiei de coronaviroză cuantifică datele din ultimele 24 de ore în județul Mureș. În acest moment, în spitalele din județ mai sunt internați 23 de pacienți infectați cu SARS-CoV-2. Iată care sunt principalii indicatori din județul Mureș (conform datelor cuantificate de Comitetul pentru Situații de Urgență Mureș și actualizate cu comunicările oficiale din ultimele 24 de ore):

 

Numărul celor decedați a stagnat (la 66 de persoane) – județul Mureș se clasează pe locul 6 (cu 4,78% din totalul deceselor înregistrate în România), după Suceava, București, Galați, Arad și Hunedoara.

 

Numărul celor infectați (confirmați pozitiv la testare) a stagnat (la 694 de persoane) – procentual, 3,24% din totalul național (județul Mureș este pe locul 9 la cazuri pozitive, aveți clasamentul la finalul articolului). De asemenea, numărul celor internați în spital cu suspiciune de infecție cu virusul SARS-CoV-2 a scăzut cu 4 persoane (de la 38 la 34 de persoane).

 

Numărul persoanelor vindecate și externate a stagnat (la 605 de persoane – 3,92% din totalul național) – județul Mureș este pe locul 4 în statistica națională, după Suceava, Neamț și Botoșani (cu mențiunea că 1.621 de cazuri vindecate nu au fost atribuite, încă, de INSP niciunui județ).

 

Numărul celor aflați în autoizolare la domiciliu sub monitorizarea Direcției de Sănătate Publică Mureș a scăzut cu 58 de persoane (de la 4.886 la 4.828 de persoane – statistica include și membri familiei). Numărul celor aflați în spațiile de carantină instituționalizată a crescut cu două persoane (de la 68 la 70 de persoane).

 

Precizare: Institutul Național de Sănătate Publică a comunicat că, în ultimele 24 de ore, la nivel național s-au făcut 11.027 de teste, cu 28 de teste mai puține decât ieri (numărul total al testelor făcute în România de la începutul pandemiei este de 531.619).

 

Subliniere: județul Mureș este pe locul 9 în România în privința numărului de cazuri confirmate cu COVID-19 de la începutul pandemiei:

 

  1. Suceava: 3.710
  2. București: 2.355
  3. Brașov: 958
  4. Neamț: 922
  5. Botoșani: 871

 

  1. Vrancea: 742
  2. Arad: 701
  3. Iași 695
  4. Mureș: 694
  5. Galați: 662.

 

Andrada VLAS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare