CORUPȚIE – Procesul „ASA Târgu Mureș”, cu inculpații VIP Dorin Florea, Claudiu Maior, Nucu Man & Co, a împlinit 5 ani: ce s-a întâmplat în acest timp

2
432
Dorin Florea, Claudiu Maior

PROCESUL FĂRĂ SFÂRȘIT. Judecat la Tribunalul Harghita, procesul cunoscut sub denumirea „ASA Târgu Mureș” a împlinit un cincinal. Tortul, șampania și felicitările, la Scurt remember: este procesul în care DNA i-a trimis în judecată, în 2015, pentru comiterea unor infracțiuni de corupție (abuz în serviciu, deturnare de fonduri și spălare de bani) pe 10 inculpați (clubul ASA și 9 persoane fizice, printre care fostul primar Dorin Florea, fostul viceprimar Sergiu Claudiu Maior – acum consilier local -, omul de afaceri Ioan Nucu Man, fostul director economic al Primăriei, Kiss Imola, etc.).

 

Conform rechizitoriului procurorilor anticorupție, în vara anului 2013, Florea, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureș și ordonator principal de credite, a încălcat legea și a alocat clubului de fotbal 7,5 milioane de lei, deși orașul avea datorii de peste 3,5 milioane de lei (respectiv impozite, taxe și contribuțiile către asigurările sociale de stat neplătite). Ceilalți inculpați sunt oficiali ai Primăriei și ai fostului club.

 

Dosarul a fost înregistrat în decembrie 2015, la Secția Penală a Tribunalului Harghita. De când a început procesul: unul din cei 9 inculpați a decedat; Florea și-a mai executat un magistral mandat de 4 ani de primar, nederanjat de nimeni, și apoi s-a pensionat; Maior a încărunțit și se visează senator; fosta director economic a Primăriei a mai fost inculpată într-un alt dosar de corupție, pentru luare de mită; de club au rămas oale, ulcele și amintirea amuzantă că-l plătea pe antrenor (Dan Petrescu) cu 250.000 de euro pe sezon, ca orice oraș bogat lipit pământului, dar care se respectă.

 

O precizare: după îndelungi insistențe, municipalitatea a acceptat să se constituie parte vătămată în proces, în tentativa de a-și recupera banii (în cazul în care decide instanța), fiind reprezentată de un consilier juridic din Primărie (până mai ieri subordonatul lui Florea) și nu de un avocat, „ca orice inculpat cinstit”.

 

În fine, monitorizând acest proces, msnews face publice soluțiile instanței în cele 44 (!) de termene (înfățișări), din care puteți afla care au fost motivările amânărilor emiterii unei hotărâri în cei 5 (!!!) ani de când DNA a început acest proces. Sigur, multe dintre acestea sunt trase la xerox (de exemplu, instanța a avut răbdare o jumătate de an (!), pe parcursul a 5 termene, rugând Municipiul Târgu Mureș, controlat chiar de inculpatul Florea, din postură de primar, să-și desemneze o persoană care să-l reprezinte în proces (până la urmă s-a acceptat: „Îl trimitem pe un angajat de la biroul juridic, ați înțeles?” „Da, șefu’”). Apoi martorii au fost audiați, iar după ce s-a finalizat ascultarea, au fost reaudiați…

 

Rețineți că procesul e la faza de fond, deci, după o eventuală sentință (care există mica probabilitate se aibă loc în timpul vieții noastre), urmează apelul… Până la sentința definitivă, doar Dumnezeu știe ce se va întâmpla. Următorul termen, al 45-lea!, este în 10 noiembrie 2020, o frumoasă zi de marți (zi cu trei ceasuri rele în componență), prima marți înainte de Miercurea Ciuc. Și acum vă lăsăm în compania cârnatului de motivări ale celor 44 de amânări dispuse, până acum, de instanța de judecată.

 

* 10.10.2016: Amână cauza – Pentru ca partea vătămată Municipiul Târgu Mureş să îşi desemneze un reprezentant.

* 06.12.2016: Amână cauza – În vederea desemnării unui reprezentant legal pe seama părţii vătămate.

* 30.01.2017: Amână cauza – În vederea emiterii unei adrese căre Prefectura jud. Mureş.

* 07.03.2017: Amână cauza – În vederea desemnării unui curator special care să reprezinte partea vătămată Mun. Tg. Mureş.

* 18.04.2017: Amână cauza: În vederea desemnării unui curator special care să reprezinte partea vătămată Mun. Tg. Mureş.

* 30.05.2017: Amână cauza – În vederea audierii inculpaţilor.

* 29.06.2017: Amână cauza – În vederea audierii inculpaţilor.

* 14.09.2017: Amână cauza – Pentru studierea actelor dosarului de către reprezentantul legal al părţii civile.

* 23.11.2017: Amână cauza – În vederea audierii inculpaţilor.

* 12.10.2017: Amână cauza: Admite cererea de amânare formulată de apărătorii aleşi ai inculpaţilor.

* 18.01.2018: Amână cauza – În vederea audierii inculpaţilor.

* 22.02.2018: Amână cauza – În vederea audierii inculpaţilor.

* 15.03.2018: Amână cauza – În vederea administrării probatoriului cu martori.

* 29.03.2018: Amână cauza – În vederea administrării probatoriului cu martori.

* 03.05.2018: Amână cauza – În vederea administrării probatoriului cu martori.

* 17.05.2018: Amână cauza – În vederea administrării probatoriului cu martori.

* 07.06.2018: Amână cauza – în vederea administrării probatoriului cu martori şi revenire cu adresă la DNA Serviciul Teritorial Tg. Mureş

* 28.06.2018: Amână cauza – În vederea administrării în continuare a probatoriului privind audierea martorilor din rechizitoriu.

* 13.09.2018: Amână cauza – În vederea administrării în continuare a probatoriului privind audierea martorilor din rechizitoriu şi emiterea adresei către DGRFP Braşov – AFP Mureş în sensul solicitat de DNA.

* 08.11.2018: Amână cauza – În vederea administrării probatoriului încuviinţat.

* 22.11.2018: Amână cauza – în vederea administrării probatoriului încuviinţat privind audierea martorilor propuși de apărare.

* 07.12.2018: Amână cauza – în vederea administrării probatoriului încuviinţat.

* 10.01.2019: Amână cauza – în vederea administrării probatoriului încuviinţat privind audierea martorilor propuși de apărare.

* 14.02.2019: Amână cauza – În vederea administrării probatoriului încuviinţat.

* 28.03.2019: Amână cauza – în vederea administrării probatoriului încuviinţat.

* 25.04.2019: Amână cauza – în vederea administrării probatoriului încuviinţat.

* 28.05.2019: Amână cauza – lipsă răspuns.

* 20.06.2019: Amână cauza – În vederea consultării documentelor clasificate de către reprezentantul Parchetului.

* 12.09.2019: Amână cauza – pentru a se emite adresă către SRI.

* 24.10.2019: Amână cauza – pentru lămurirea situaţiei completului de judecată.

* 07.11.2019: Amână cauza – Pentru clarificarea modalităţii de atribuire a prezentului dosar completului specializat, ca urmare a înfiinţării la nivelul Secţiei penale a Tribunalului Harghita a celor două completuri specializate în judecarea infracţiunilor de corupţie.

* 14.11.2019: Amână cauza – În vederea depunerii la dosar a hotărârii Colegiului de Conducere al Tribunalului Harghita.

* 10.12.2019: Termen preschimbat – Preschimbă termenul pe data de 15.01.2020.

* 15.01.2020: Amână cauza – Încuviinţează cererea de amânare a cauzei.

* 19.02.2020: Amână cauza – În vederea audierii inculpaţilor Florea Dorin, Kiss Imola, Cioban Maria.

* 11.03.2020: Amână cauza – În vederea citării inculpaţilor Florea Dorin, Kiss Imola, Cioban Maria în vederea audierii şi citării persoanei vătămate Municipiul Târgu Mureș.

* 22.04.2020: Termen preschimbat – Preschimbă termenul pe data de 06.05.2020.

* 06.05.2020: Stare de urgență – Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, fără efectuarea vreunui act de procedură.

* 20.05.2020: Amână cauza – În vederea repetării procedurii de citare.

* 17.06.2020: Amână cauza – În vederea desemnării unor apărători din oficiu pe seama inculpaţilor şi citări primilor 10 martori din rechizitoriu.

* 06.07.2020: Amână cauza – În vederea recitării martorilor lipsă la acest termen de judecată şi a următorilor 10 martori din rechizitoriu.

* 23.07.2020: Amână cauza – Pentru administrarea probelor.

* 29.09.2020: Amână cauza – În vederea readministrării probatoriului privind audierea martorilor din rechizitoriu.

* 27.10.2020: Amână cauza – În vederea administrării probatoriului încuvinţat privind audierea martorilor propuşi.

 

Cătălin VISCHI, Vali STOICA



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ