CRIMĂ – Un cuplu din Târnăveni, acuzat de uciderea unui german, a fost arestat în urma unei anchete româno-germane

REȚINERE. Un bărbat și concubina sa, ambii din municipiul Târnăveni (jud. Mureș) și ambii în vârstă de 22 de ani, acuzați de uciderea unui german în vârstă de 67 de ani, au fost reţinuți în urma unei anchete româno-germane.

 

Conform anchetatorilor germani, în 7 ianuarie 2019, cei doi au lovit victima în zona capului cu un obiect contondent, după care au înjunghiat-o de cel puţin nouă ori în zona gâtului, ceea ce a condus la decesul acesteia. Crima a fost comisă în Landul Renania de Nord-Westfalia, cu scopul jafului, cei doi sustrăgând de la reşedinţa cetăţeanului german un autoturism (pe care l-ar fi abandonat ulterior), diverse bunuri, un portofel cu acte şi bani şi un telefon mobil.

 

În timpul perchezițiilor domiciliare, poliţiştii români de investigaţii criminale, cei doi anchetatori germani şi de ofiţerul de legătură al BKA Wiesbaden la Bucureşti au găsit trei cuţite susceptibile a fi sustrase din locuinţa victimei sau folosite la comiterea omorului, care vor fi prezentate ca probe în dosarul penal deschis la Parchetul din Arnsberg (Germania).

 

În acest caz, cooperarea poliţiştilor de la Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigaţii Criminale, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Prezidiul Poliţiei Dortmund – Germania s-a desfăşurat în baza unui ordin european de anchetă și a beneficiat de sprijinul specialiştilor de la structurile criminalistice şi acţiuni speciale din cadrul IPJ Mureş, precum şi ai Jandarmeriei Mureş.

 

Vali STOICA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare