CU ȘANSE REDUSE – Un nou candidat pentru funcția de primar de Târgu Mureș: Nadia Rață, din partea Alternativei pentru Demnitate Naţională

0
939
Nadia Dinuca Rață

CANDIDAT PENTRU PRIMAR ÎN TÂRGU MUREȘ. Nadia Dinuca Rață (42 de ani), fosta prim-vicepreședinte PNL Mureș și consilier județean, exclusă din partid în toamna anului trecut (și, implicit, și din funcția administrativ-politică), și-a anunțat candidatura la funcția de primar al municipiului Târgu Mureș, din partea noii și mai puțin notoriei formațiuni Alternativa pentru Demnitate Naţională (ADN).

 

Anunțul a fost făcut astăzi, 7 februarie 2020, de preşedintele ADN, Cătălin Ivan, care a mai menționat și calitatea politică pe care o are Nadia Dinuca Raţă (Șandor) în ADN: coordonator politic al ADN Mureş.

 

Nadia Rață, care este psiholog educaţional la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Mureş și profesor consilier școlar la Colegiul Național Pedagogic “Mihai Eminescu”, a ocupat în trecutul apropiat, pentru o scurtă perioadă de timp (din noiembrie 2016 până în ianuarie 2017) și funcția de inspector general în Inspectoratul Școlar Județean Mureș – în perioada în care fostul inspector șef, Ștefan Someșan, era plasat de instanță în arest la domiciliu, fiind acuzat de abuz în formă continuată şi uzurparea funcţiei -, iar în perioada 2012-2015 a fost inspector școlar general adjunct al IȘJ Mureș.

 

Raţă susține că acceptul candidaturii sale la funcția de primar al municipiului Târgu Mureş este generat de credința în schimbarea reală a clasei politice, precum și a modului în care se face politică.

 

Vali STOICA

 



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here