Cutremur în PNL Mureș – rezultate sub așteptări la alegerile locale din 9 iunie 2024

COMUNICAT DE PRESĂ. Rezultatele slabe la alegerile locale din 9 iunie impun demisia președintelui PNL Mureș Ciprian Minodor Dobre atât din funcția de președinte al filialei județene cât și din cea de prefect al județului Mureș, poziție pe care a dobândit-o cu sprijinul politic al Partidului Național Liberal.

Rezultatul dezastruos obținut de organizația municipală Târgu Mureș a Partidului Național Liberal care practic aproape și-a înjumătățit numărul de consilieri locali față de scrutinul din anul 2020 reușind să favorizeze Partidul Social Democrat care și-a triplat scorul, impune, de asemenea, dizolvarea de urgență a Biroului Politic Local și demisia din funcția de viceprimar a actualului președinte interimar, Alexandru Gyorgy. Aceste gesturi de onoare sunt absolut necesare după ce mureșenii și deopotrivă târgumureșenii și-au retras, practic, votul de încredere pe care l-au dat Partidului Național Liberal la alegerile locale din anul 2020.

Comparând rezultatele recente cu cele din anul 2020, când eram președintele organizației municipale Târgu Mureș, devine evident că actuala conducere a partidului a eșuat în misiunea sa de a susține și de a îmbunătăți poziția noastră pe scena politică și de a menține statutul de cel mai important partid românesc.

În 2020, PNL Târgu Mureș a obținut cel mai mare număr de voturi dintre partidele românești, devenind cea mai importantă forță politică în Consiliul Local, obținând ulterior poziția de viceprimar al municipiului Târgu Mureș.  Comparativ, în 2024, Partidul Național Liberal a obținut chinuit locul 3 în Consiliul Local municipal, iar candidatul la primărie susținut de filiala Mureș a reușit să strângă un număr îngrijorător de mic de voturi, doar 4.408 (6.73%) , clasându-se pe un rușinos loc 4. Asta se întâmplă atunci când un președinte de filială județeană folosește sondaje de opinie trucate pentru a desemna candidatul la primăria municipiului reședință de județ și o face cu amatorism politic, fără să țină cont de interesul târgumureșenilor sau de cel al organizației politice din care face parte, punând deasupra tuturor strict interesul personal.  Pentru atingerea acestui interes a sacrificat un om valoros, cu o carieră profesională impresionantă, într-un domeniu atăt de important cum este chirurgia cardiovasculară.  Acest lucru spune multe despre caracterul și misiunea perfidă pe care o are acest personaj, de a distruge întreaga construcție politică din anul 2020, prin dezbinare și ură.

În același interval de timp în care PNL deținea funcția de viceprimar și avea toate pârghiile pentru a-și maximiza scorul politic prin câștigarea încrederii târgumureșenilor, PSD a înregistrat o creștere semnificativă, ajungând de la 4.151 de voturi (7.44%) în anul 2020 la 12.922 de voturi (21.54%) în 2024, triplându-și numărul de voturi. Această creștere accentuează eșecul conducerii PNL  Mureș  de a atrage și de a menține electoratul. Este mai mult decât evident că atât PNL Mureș cât și PNL Târgu Mureș au involuat în ultimii 3 ani sub actuala conducere, fapt care, în lipsa unor măsuri urgente, va duce la pierderea următoarelor două scrutinuri care ne bat la ușă. Partidul Național Liberal a pierdut primari, consilieri județeni, consilieri locali și președinți de organizații locale care au obținut rezultate bune la alegerile locale din anul 2020.

Aceste rezultate nu pot fi ignorate și necesită măsuri urgente. În calitate de deputat al Partidului Național Liberal, consider că este necesar ca actuala conducere a partidului să își asume responsabilitatea pentru aceste eșecuri și să demisioneze. Este clar că strategiile implementate nu au fost eficiente, iar lipsa de viziune și leadership au condus la această situație critică.

Este timpul să reevaluăm direcția în care ne îndreptăm și să aducem o nouă conducere, capabilă să repoziționeze Partidul Național Liberal pe drumul cel bun, cel al unității și al reconstrucției. Avem nevoie de lideri din interiorul partidului și din afara acestuia, obligatoriu validați de electorat, care să inspire încredere și să mobilizeze susținerea electoratului, pentru a reconstrui forța și influența partidului nostru.

Fac apel la colegii mei din PNL și la toți susținătorii noștri să se alăture acestui demers de reformă. Doar prin unitate și hotărâre putem asigura un viitor mai bun pentru partidul nostru și pentru Târgu Mureș.

PNL Mureș trebuie salvat!

Cu respect,

Ervin Molnar 

Deputat PNL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare