Dacă tot vă mai căutați… n-ați plecat niciodată cu adevărat
LOVE. Poate că ați spus cuvintele acelea mari: „Gata, s-a terminat.” Poate că ați închis ușa, telefonul, inima. Poate că ați plecat fiecare în altă direcție, convinși că e mai bine așa. Dar dacă încă vă mai gândiți unul la altul… dacă ceva în voi tresare când auziți un nume, o melodie, o replică… atunci trebuie spus adevărul: n-ați plecat niciodată cu adevărat.
Pentru că oamenii care nu mai simt, nu mai caută. Nu se mai întreabă. Nu mai au nevoie să știe ce face celălalt, dacă e bine, dacă a mâncat, dacă a zâmbit azi… Nu mai ascultă mesajele vocale vechi doar ca să le audă vocea. Nu mai păstrează poze „doar pentru amintiri”, nici nu se mai uită pe furiș pe profilurile din rețelele sociale, în miez de noapte, cu un gol în stomac.
Dacă încă te doare suferința lui.
Dacă încă ți-e dor să-l auzi spunând „bine, hai, spune-mi ce ai pățit”.
Dacă îți vine să scrii, dar ștergi mesajul înainte să-l trimiți…
Nu e sfârșit. E doar o distanță în care doare prea tare să recunoști că îți mai pasă.
Se spune că uneori oamenii nu se despart pentru că nu se mai iubesc, ci pentru că nu mai știu cum să se iubească. Pentru că a obosit unul. Sau amândoi. Pentru că orgoliul a fost mai mare decât dorința de a rămâne. Sau pentru că viața a intrat între voi fără să întrebe nimic.
Dar iubirea adevărată nu moare de tot. Se poate ascunde, se poate răci, se poate transforma… dar nu dispare pur și simplu. Iar dacă după tot timpul trecut, încă vrei să știi ce simte, încă mai cauți să îi auzi vocea, prezența, energia… poate că n-ați avut niciodată o despărțire reală. Doar o pauză de la voi.
Poate că încă nu e momentul să vă întoarceți unul la altul. Poate că trebuie să vă regăsiți pe voi înșivă înainte.
Dar poate că va veni o zi în care o să vă priviți iar în ochi, fără frică, fără cuvinte nevorbite, fără mască.
Și atunci veți înțelege că, în ciuda a tot ce s-a spus sau s-a tăcut, voi doi ați rămas mereu acolo, conectați prin ceva ce nu se poate rupe.
Nu vă mai mințiți!
Când iubirea persistă în absență, e semn că ea a fost mereu mai reală decât orice prezență fizică. Când inima încă se uită înapoi, înseamnă că nu a plecat niciodată cu adevărat.
A fost doar o pauză de la voi. Și poate că e timpul să vă întoarceți. Dacă nu în brațele celuilalt, măcar în adevăr.
