Dacia ar putea pregăti un nou model SUV de mici dimensiuni

AUTO. Producătorul de automobile Dacia ar explora ideea unui model SUV de mici dimensiuni, similar cu Jeep Avenger (mai mic decât Duster), echipat atât cu propulsie hibridă, cât și electrică, pentru a “umple” golul dintre modelul electric Dacia Spring și viitoarea versiune (mai mare) Duster, informează Profit.ro.
În acest moment, Dacia Sandero umple acest gol, dar nu este un SUV adevărat și nu are o versiune hibridă sau electrică (cel puțin nu înainte de 2028).
Oficiali atât ai Dacia, cât și ai grupului mamă Renault au confirmat că firma românească va lansa două noi modele în perioada de după debutul noii versiuni de Duster (2024) și a noului model Bigster (2025).
Mai mult, directorul general al Dacia, Xavier Martinet, a declarat că vor fi două modele compacte dezvoltate pe platforma CMF-B, care se regăsește astăzi și pe Sandero și Jogger.
Totuși, nu este clar dacă, pe lângă noul Sandero, Dacia ar fi interesată să dezvolte și un mini-SUV, de aproximativ 4,10 metri lungime, cu caracteristici mai clare decât Stepway.