„Dăruiește din suflet de Paște” – campanie de sprijin pentru familiile vulnerabile din Târgu Mureș

DONAȚII. Asociația Divers desfășoară, până pe 12 aprilie, campania „Dăruiește din suflet de Paște”, o inițiativă menită să sprijine familiile vulnerabile din Târgu Mureș, beneficiare ale programului comunitar „Orașul Ajută”.
Acțiunea își propune colectarea de alimente neperisabile și produse specifice sărbătorilor pascale, care vor ajunge la cel puțin 30 de familii cu venituri reduse. Multe dintre acestea trăiesc în condiții extrem de dificile – în locuințe improvizate, fără acces la utilități de bază sau în spații supraaglomerate, unde masa de Paște depinde în totalitate de sprijinul comunității.
Prin această campanie, organizatorii fac apel la solidaritate și implicare civică, încurajând locuitorii să contribuie cu produse alimentare de bază sau cu alimente pentru masa de sărbătoare. „Pentru unii, este doar un produs. Pentru alții, este masa de Paște” – este mesajul care stă la baza inițiativei.
Cei care doresc să se implice pot dona produse precum conserve, orez, paste, ulei, făină, zahăr, dar și ouă, dulciuri sau fructe. Colectarea se realizează în spații special amenajate la ieșirea din mai multe puncte comerciale din oraș, inclusiv în magazinele Merkúr, la EcoStil și la Charity Shop.
Campania „Dăruiește din suflet de Paște” reprezintă o oportunitate concretă pentru comunitate de a face o diferență reală în viața celor aflați în nevoie, contribuind la oferirea unui moment de bucurie și demnitate în preajma sărbătorilor pascale.
Organizatorii îndeamnă cetățenii ca, la finalul cumpărăturilor, să nu uite să doneze și să transforme un gest simplu într-un sprijin esențial pentru o familie.




