De ce nu au fost găsite rămășițe umane pe Titanic? Ce s-a întâmplat cu victimele celui mai cunoscut naufragiu din lume
CURIOZITĂȚI. La mai bine de 110 ani de la scufundarea Titanicului, una dintre cele mai tulburătoare întrebări rămâne aceeași: cum este posibil ca, în locul unde și-au pierdut viața peste 1.500 de oameni, exploratorii să nu fi descoperit rămășițe umane?
Epava a fost localizată în 1985, la aproximativ 3.800 de metri adâncime, în Atlanticul de Nord. De atunci, numeroase expediții au filmat și cercetat nava, însă nu au identificat trupuri sau schelete la bordul ei ori în câmpul de resturi din jur.
James Cameron, regizorul filmului „Titanic”, care a explorat epava de zeci de ori, a descris imaginea lăsată în urmă de tragedie: haine, obiecte personale și perechi de pantofi așezate împreună pe fundul oceanului, semn că un corp s-a aflat cândva acolo. Dar nu și corpuri ori oase vizibile.
Explicația nu are nevoie de teorii ale conspirației. Ea ține de ceea ce s-a întâmplat în 1912 și de mediul extrem de la fundul Atlanticului.
O parte dintre victime au rămas la suprafață după naufragiu, susținute de vestele de salvare. Navele trimise să recupereze victimele au găsit 328 de trupuri; unele au fost înhumate pe mare, iar altele au fost duse la Halifax, în Canada. Restul au fost purtate de furtună și de curenții oceanici departe de locul în care s-a scufundat vasul.
Cei care au rămas prinși în epavă sau au ajuns pe fundul mării au fost supuși unui proces lent, dar implacabil. Fauna de adâncime și microorganismele au consumat țesuturile moi. După aceea, mediul chimic de la mare adâncime a făcut ca oasele expuse să nu se conserve.
Apa oceanului, la o asemenea adâncime, este rece, are presiune uriașă și este săracă în compuși care ar ajuta la păstrarea materialului osos. Oasele nu dispar într-o clipă, însă, după ce rămân neprotejate, se degradează și se pot dizolva treptat. Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA, NOAA, notează că nu au fost găsite corpuri în apropierea epavei și că osul uman se dizolvă în apa mării în aceste condiții.
De aceea, încălțămintea a devenit unul dintre cele mai emoționante repere ale locului. Pielea tăbăcită poate rezista mai mult decât țesutul uman, iar pantofii rămași unul lângă altul marchează, în tăcere, locul unde s-a aflat odată o victimă.
Nici Titanicul nu este ferit de acțiunea oceanului. Epava este atacată continuu de coroziune și de bacterii specializate, între care se află și Halomonas titanicae, o specie descoperită în formațiunile de rugină ale vasului. Microorganismele contribuie la degradarea metalului, iar experții avertizează că structura navei va deveni tot mai fragilă în următoarele decenii.
Așadar, Titanic nu este un loc gol. Este un memorial submarin. Pantofii, hainele, bagajele și obiectele mărunte rămase pe fundul Atlanticului sunt, poate, cele mai puternice urme ale oamenilor care au pierit în noaptea de 15 aprilie 1912.
